Trei victime după un accident rutier la Miron Costin. Un șofer a fost reținut, cu peste 1,40 mg/l alcool în aerul expirat

Trei victime după un accident rutier la Miron Costin. Un șofer a fost reținut, cu peste 1,40 mg/l alcool în aerul expirat

 

Luni, 14 octombrie, în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Miron Costin, comuna Trifești, soldat cu rănirea a trei persoane. La locul accidentului au fost deplasate și echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere a incendiilor și două ambulanțe SMRD, apelul la 112 indicând o persoană încarcerată. Salvatorii au scos dintre fiarele unei mașini o femeie de 43 de ani, aceasta fiind transportată la spital, alături de alte două victime.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce o femeie de 43 de ani, din Trifești, conducea un autoturism pe DC 92, din direcția Trifești – Brănișteni, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule – cap tractor ce tracta o semănătoare –, condus din sens opus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, intrând într-un cap de pod. Atât conducătoarea auto, cât și cei doi pasageri din autoturism, respectiv o tânără de 23 de ani, din Dulcești, și un bărbat de 37 de ani, din Trifești, au suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale, fapt pentru care au fost preluați și transportați la spital.

„Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, însă în cazul bărbatului a indicat o valoare de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Victimele au fost transportate la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Femeia de la volan a fost diagnosticată cu fractură și luxație de pumn, fiind internată în secția de Ortopedie, iar bărbatul de 37 de ani a suferit o plagă la gamba stângă, fiind externat. Mai grav a fost rănită pasagera de 23 de ani, fiind diagnosticată cu fractură a coloanei vertebrale la nivelul vertebrelor L2, L3 fără deficit motor, aceasta fiind transportată cu ambulanța la clinica de neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, au precizat reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman.

În baza probatoriului administrat, șoferul de 42 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț urmând ca, în cursul zilei de marți, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

Foto: ISU Neamț

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0