Trei minori prinși de polițiști după ce au furat un autoturism

Trei minori prinși de polițiști după ce au furat un autoturism

 

Duminică, 29 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Bicaz au depistat pe DN 15, în localitatea Tarcău, un autoturism care era dat în consemn ca fiind sustras din ziua de 28 septembrie, din Dumbrava Roșie.

Conform IPJ Neamț, în urma cercetărilor efectuate a reieșit că autoturismul era condus de un minor de 16 ani, din Piatra Neamț, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În autoturism se mai aflau doi minori de 15 ani, din Dumbrava Roșie. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cei trei minori au fost preluați de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Săvinești, iar din cercetările efectuate și a informațiilor obținute a reieșit că, în data de 27 septembrie, în timp ce se aflau în Dumbrava Roșie, cei trei sustras un autoturism care, după ce a fost folosit, a fost lăsat în fața locuinței de unde a fost sustras, iar în noaptea de 28 septembrie 29 septembrie, au sustras autoturismul cu care au fost depistați pe raza localității Tarcău. Totodată, cei trei minori au condus succesiv autoturismul.

„În urma documentării infracționale, aceștia au fost reținuți de către polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință în formă continuată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț, urmând ca la data de 1 octombrie, să fie prezentați instanței cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, informează IPJ Neamț.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0