Trei chinezi de la Roznov au încălcat dispozițiile de izolare la domiciliu. Poliția face cercetări

Trei chinezi de la Roznov au încălcat dispozițiile de izolare la domiciliu. Poliția face cercetări

Dimensiune text

 

Luni seară, 24 februarie, în jurul orei 20.00, înainte de desfășurarea ședinței Consiliului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, conducerea  Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Neamţ a fost sesizată de către Instituția Prefectului cu privire la faptul că trei persoane din Republica Chineză care, deși se aflau în izolare voluntară la domiciliu, au fost observate, în cursul aceleași zile, în timp ce desfășurau activități la o societate comercială de pe raza orașului Roznov, informează IPJ Neamț.

În urma verificărilor efectuate în colaborare cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț a reieșit că cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, se aflau sub monitorizarea acestora.

„La data de 12 februarie, cei în cauză ar fi pătruns pe teritoriul României, prin punctul de trecere al frontierei Aeroport Henri Coandă, punctul de plecare fiind China – Shanghai. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 352 din Codul penal, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile care se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Cazul a fost amintit de ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, la finalul ședinței Comandamentului pentru Situații de Urgență desfășurat luni seara, ministrul precizând că persoanele în cauză, vânzători într-un magazin din judeţul Neamţ, erau provenite din China și nu au respectat cele 14 zile de autoizolare la domiciliu. „Nu au fost pozitivi la verificare şi la tot ce a ţinut de evoluţia lor medicală. Trebuia să stea 14 zile în izolare la domiciliu. (…) Mâine o să aflu pedeapsa pe care a aplicat-o inspectoratul judeţean. Inclusiv poze, care au fost puse la dispoziţia DSP şi IPJ de către cei care au fost interesaţi. (…) Este documentat cazul cu probe şi procurorul va decide pedeapsa. Este prevăzută de Codul penal”, a arătat ministrul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul MAI.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0