Articol publicat în data de: Dum, 10 Iul 2016



Trecutul ca „umbră” şi vers

 

ciobanu gheorghe am 03Din nou prezent în lumea artelor – Georgel Ciortan; dar de data aceasta, nu în lumina unor proiectoare scenice, ci în penumbra tăcută a bibliotecilor, ca autor al unui volum liric – „Umbrele trecutului”. E vorba de un tot antologic, care pare a cuprinde în el întreaga sa creaţie poetică, realizată pe întinderea unei jumătăţi de secol, pornită la drum în anii inocenţi ai adolescenţei şi ajunsă la acest început de secol nou, iar, pentru autor, de maturitate spirituală. Un „trecut” ireversibil, pe care l-a parcurs, ca şi toată generaţia sa, cu încercări grele şi trăiri contradictorii.

Volumul, însă, cu toată dimensiunea sa semicentenară, impresionează prin consecvenţă de conţinut şi formă, furişînd impresia că mînuitorul de condei care l-a zămislit a respirat atmosfera unui „turn de fildeş”, în incinta căruia acesta a dus cu el trei crezuri: eterna temă a iubirii, modelul clasic al vieţuirii umane, precum şi cuminţenia ortogonală a poeziei dintotdeauna.

În primul rînd, cinci decenii trăite sincer şi realist sub imperativul acelui zbor, dar şi a acelui concentrism binar al eroticului care, după dantesca „Divină Comedie”, mişcă statornic „şi stele, şi aştri”. Și această zbatere imponderabilă este pentru Ciortan metabolismul său sufletesc de o viaţă, pornit de la primele sale înfiorări, trecut prin repetate neîmpliniri şi ajuns în amurgul amintirilor tîrzii. Pentru autor, iubirea e o stare intimă, care îşi întrerupe mereu zborul şi nu se contopeşte deloc cu eternitatea. Dacă e altfel, tot altfel e şi numele ei.

Pornind de la versurile sale, iubirea aparţine mai mult stării de „dor” şi nu de acel „dar” al vieţii, aducător de liniştea căminului şi de zburdălnicia copiilor. Și, din această cauză, cea dintîi e purtătoare de neîmplinire şi regret, de aşteptare şi nimic. De aceea, poezia de faţă a lui Georgel Ciortan are în ea, alături de voalajul ei poetic şi prefigurări realist-generatoare de concluzii psihologice, o psihologie a preiubirii şi al ei „dor”. Asemănător cu „legea atracţiei universale”, „legea iubirii” acţionează şi ea asupra autorului, un autor care o surprinde perfect şi o redă în esenţa ei.

georgel ciortan umbrele trecutuluiLa fel de modelatoriu, poetul comentează, prin creaţia sa, şi destinul existenţial al fiinţei umane. Apartenent unei noi generaţii, omul respectă, cosmic, acest monoalgoritm al lui „a fi”. La început e o componentă demografică, ajunge adolescent, intră în „cîmpul gravitaţional” al apropierii de celălalt sex-pereche, un binom bio-psiho-social ce va duce, mai departe, printr-o generaţie succesivă, permanenţa şi pluralul, în crescendo, al speciei umane. Totul începe cu un „Rămîi” şi cu un „Revino”, se mai trece prin „Despărţire” sau „Mi-e dor”, se linişteşte cu „Lîngă tine” şi „Fiului meu” şi se opreşte apoi, la „Nostalgie” sau „Ultima clipă”. Numai că, la autorul de faţă, această curbă a fiinţării e împletită, mereu, cu revenirea unor amintiri, care au în ele prospeţimea unor autentice retrăiri.

Ca arhitectură, poezia lui Ciortan e consecventă modelului adolescentin, cu viziunea estetică a acelei jumătăţi de secol, în care predomină singularitatea unei idei, trăirea sinceră, omenească a unor stări fireşti şi, în acelaşi timp, întruchiparea tradiţională a spusului versificat: ritmul şi rima. Poetul este de faţă, spune sincer ce are de zis despre el şi doreşte, mai presus de orice, să fie înţeles de noi dintru început. Nimic metafizic sau metasocial. Și, mai presus de orice, vrea să ne spună totul, în forma aleasă a versului, dar fără ca acesta, de dragul unei geometrii voite, să se îndepărteze de viaţă. De aceea, poetica lui Ciortan e, mai întîi, trăire, realitate, universalitate omenească şi apoi e poetică şi nu poetism, e vieţuire şi nu despre a vieţui. Aşa se explică, poate, şi faptul că deşi cuprinsul volumului se resfiră pe o jumătate de secol, „arta poetică” a autorului se păstrează neatinsă, ca la un Boileau contemporan.

E bine surprinsă şi firesc redată acea dualitate discretă a vieţii, acele două faţete pe care linearitatea ei le împleteşte, sensibil şi neşocant, în momentul trăirii. Totul pare a fi o succesiune riguros constituită, o reducere spontană a unui infinit de posibilităţi, la singularitatea unei clipe, urmată continuu de către o alta. În realitate, poetul creionează şi alte fiinţări secundare, ce se suprapun organic peste devenirea de „prim-plan” a vieţii. Și totul e reţinut, nu prin pagini dense de descripţie obiectivă, ci prin străfulgerările subiective ale cîtorva strofe.

Un volum liric, o răsfoire sinceră şi cuminte a unui „Album de familie”, o reîntîlnire spontană cu un „trecut” estompat, de acum, în „umbră” şi o creaţie „muzicală polifonică”, scrisă pentru „trei voci”: iubire, societate şi viaţă.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna septembrie 2004

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close