Trecerea de cale ferată dinspre Iași, încă nesoluționată

Trecerea de cale ferată dinspre Iași, încă nesoluționată

Dimensiune text

 

 

Periodic, trecerea la cale ferate de la ieșirea din Roman înspre Iași produce nemulțumiri în rândul șoferilor. Toate soluțiile aplicate până acum nu au dat roade decât pe o perioadă scurtă, după care zona necesită alte intervenții. Conducerea administrației publice locale spune că întreaga responsabilitate revine celor care beneficiază de calea ferată și au obligația de a asigura un trafic rutier optim în zonă. Primarul Lucian Micu spune că, din nou, cei care exploatează calea ferată s-au întâlnit pentru a găsi soluții și a le pune în aplicare, însă unul dintre parteneri – CFR, încă nu dă semne de implicare.

„Cei de la CFR au făcut reparații doar la linia de cale ferată, nu și la calea de rulare auto. Acolo s-au creat niște gropi. Am avut o discuție, acum două săptămâni, cu cei de la Oscar Downstream, cei de la Marsat, care e un al doilea proprietar, iar al treilea, din păcate, CFR-ul, nici nu a venit la discuții. Au fost și reprezentanții Poliției Naționale. Oscar Downstream deja și-a achiziționat materialul necesar, acele straie de cauciuc, din Germania, și le are în depozit. Poartă negocieri și cu celălalt utilizator al acelei linii – și am înțeles că este vorba de cei de la Holcim. Cei de la Marsat ar fi și ei dispuși să facă această investiție, au fost la cei de la Oscar și au văzut materialele și, din câte am înțeles, urmează să le comande și ei. Problema cea mai mare este în curtea CFR. CFR e proprietar, dar operează pe acea linie o firmă din Brașov, Regiotrans, și tot aruncă responsabilitatea de la unul la altul, dar obligativitatea unei reparații capitale o are proprietarul”, a precizat primarul Lucian Micu.

Acesta a explicat jurnaliștilor prezenți la conferința de presă săptămânală că a purtat discuții cu și cei de la Poliția Rutieră, singurii care pot lua măsuri față de proprietarii acestor linii: „Ei au spus că, în situația în care se va întâmpla un eveniment și cineva își va lovi mașina în acea zonă, vor putea fi îndreptățiți să dea amenzi către proprietarul liniei ferate”.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0