Prima paginăActualitateRoman

Traseele pentru şcolile de şoferi sunt monitorizate de Poliția Locală

Dimensiune text

Poliţia Locală verifică dacă şcolile de şoferi respectă traseele aprobate prin hotărâre de Consiliu Local. Până acum, singurele sancţiuni au fost avertismentele verbale şi avertismentele scrise, dar monitorizarea traseelor va continua. „Din această săptămână vor începe să se acorde şi amenzi. Suntem înţelegători şi vom sprijini, ori de câte ori este nevoie, atunci când are loc un eveniment, când apare o anumită situaţie care împiedică desfăşurarea cursurilor auto pe anumite străzi ce fac parte din traseele aprobate sau când este examen cu Poliţia. Dar, de asemenea, trebuie să se înţeleagă că sunt anumite străzi pe care circulaţia se desfăşoară greu, din cauza anotimpului rece, din cauza configuraţiei, iar noi trebuie să ţinem cont de toate aceste lucruri, pentru că dorim să mulţumim, într-un grad cât mai ridicat, pe cetăţenii din toate categoriile”, a afirmat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Primarul municipiului Roman s-a referit la ceilalţi participanţi în trafic, care trebuie să ajungă în diferite puncte de interes din oraş, dar care pierd mult timp în trafic din cauza maşinilor conduse de cursanţi.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • coco 6 ani

    In loc sa pazeasca zona scarilor de la Roman-voda pana la piata mica unde in fiecare zi se FURA de catre minori. IN FIECARE ZI SE FURA DE LA BATRANI SI FEMEI !!! Oare chiar nimeni din Romanul asta nu poate face nimic?