Prima paginăSocial

Tragediile din patru familii, „pansate” de Guvern

Dimensiune text

Cele patru cazuri sociale au primit ajutor de urgenţă de la Guvern. Sumele sunt modeste, cuprinse între 3.000 şi 5.100 de lei. Alte 14 familii sau persoane singure afectate de inundaţii produse în judeţul Neamţ au primit ajutoare financiare de urgenţă. 

Patru persoane din zona Roman, aflate în nevoie, au fost ajutate de Guvern, cu sume de bani cuprinse între 3.000 şi 5.100 de lei. Măsura a fost adoptată la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi face parte dintr-o acţiune de ajutorare mai amplă. Pentru sprijinirea a 253 de familii sau persoane singure, Guvernul a alocat suma de 737.000 de lei. Din suma totală, 605.000 de lei vor fi folosiţi pentru sprijinirea a 195 de familii sau persoane singure din 28 de judeţe şi din municipiul Bucureşti. Totodată, vor primi bani 11 familii sau persoane singure aflate în situaţii de necesitate ca urmare a unor incendii, precum şi 170 de familii sau persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de starea gravă de sănătate sau de alte cauze care pot duce la excluziune socială.

În atenţia Guvernului au intrat şi 14 familii sau persoane singure afectate de inundaţii produse în judeţul Neamţ. Aceste situaţii au fost stabilite prin anchete ale agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială. Ajutoarele nu sunt supuse impozitului pe venit şi nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistenţă socială.

Boală, incendiu şi bătrâneţe

Poveştile de viaţă ale celor patru persoane din judeţul Neamţ, aflate în situaţii de necesitate, pentru care Guvernul a alocat fonduri, sunt cutremurătoare.

Bunica Mariea Oprea este din satul Nisiporeşti, comuna Boteşti. La vârsta când nu ar mai trebui să aibă grija zilei de mâine, femeia se îngrijeşte de băiatul ei bolnav. Frigul din casă îi intrase în oase şi, la cei 93 de ani, nu mai putea merge în pădure pentru a aduce un braţ de lemne. „Bătrâneţe, haine grele”, a spus femeia. Fără ajutor şi bolnavă, bătrâna a bătut la uşa primăriei pentru a-şi spune oful. Autorităţile locale au făcut demersuri pentru ca bătrâna să fie ajutată. Bucuroasă că doleanţa ei a avut ecou atât de sus, la Guvern, bunica Mariea a tocmit repede pe cineva din sat să scrie o scrisoare de mulţumire binefăcătorilor ei. „Aduc mulţumire tuturor celor care au aprobat dosarul meu. Este cea mai mare bucurie pe care o trăiesc la vârsta mea”, a spus femeia. Suma de 3.000 de lei pe care a primit-o o va ajuta să-şi procure lemnele de foc şi să cumpere tot ce are nevoie pentru a petrece cum se cuvine sărbătorile pascale şi pentru a-şi aniversa, pe 6 aprilie, 94 de ani de viaţă.

Ionuţ Marian Dabija, din Poienile Oancei, comuna Stăniţa, a fost greu încercat anul trecut. Bărbatul începuse construcţia casei pentru familia sa. Reuşise să termine două camere, când un incendiu i-a distrus toată munca. În incendiu a ars şi suma de 10.000 de lei, bani pe care omul îi adunase cu mare greutate pentru a-şi termina casa. „Este un om foarte muncitor, dar necazul nu se uită la cine bate în uşă. Oamenii din sat au văzut nenorocirea şi au sărit să scoată omul din necaz. Am ajutat şi noi, primăria, cu materiale de construcţii. Omul nu a stat cu mâna întinsă. A vândut din vacile pe care le creştea în gospodărie, pentru a relua construcţia casei. Era într-o situaţie dificilă, pentru că soţia era însărcinată în luna a opta şi nu mai aveau un acoperiş deasupra capului”, a spus Laurenţiu Bebi Todireanu, primarul comunei Stăniţa. Suma primită de la Guvern de familia Dabija este de 5.100 de lei, insuficientă pentru a-şi finaliza casa, dar îndeajuns încât să creadă în minuni petrecute în Postul Mare.

Un alt caz sprijinit cu bani guvernamentali este cel al tânărului Gerard Anton Antălucă, în vârstă de 27 de ani, din Tămăşeni. Totul mergea fără cusur în viaţa tînărului. Băiatul terminase cu bine facultatea şi se pregătea să susţină examenul de licenţă. O problemă medicală l-a adus în faţa medicului. Vestea primită a fost devastatoare. Avea tumoare pe creier. Toate eforturile nu s-au îndreptat spre examenul final de absolvire, ci spre găsirea unui tratament salvator. „Este nedrept ce s-a întâmplat cu acest băiat. A fost operat de patru ori. A fost sfătuit să meargă în Spania, a făcut radioterapie, dar tumoarea nu a răspuns la tratament”, a spus Ana Tamaş, asistent social în cadrul Primăriei Tămăşeni. Banii primiţi de la Guvern, în valoare de 5.000 de lei, nu-l pot salva, dar sunt bineveniţi. Mama tânărului este văduvă. Băiatul locuieşte împreună cu mama, bunica şi un unchi, în casa unui alt unchi, plecat la muncă în străinătate.

Cel de-al patrulea caz social de pe lista Guvernului este cel al Elenei Luminiţa Lăcătuşu, din satul Butnăreşti, comuna Secuieni. Femeia a primit suma de 3.500 de lei, pentru fiica ei, care suferă de o boală gravă.

COMENTARII

WORDPRESS: 0