Tragedie pentru două familii: Doi angajați ai ApaServ au murit la o intervenție

Doi angajaţi ai regionalei Est a companiei judeţene ApaServ au decedat joi, la prânz, după ce au căzut într-un canal în care se adunau dejecţii. Cei doi angajaţi aveau în jur de 50 de ani. Unul era mecanic, iar unul era electrician şi veniseră în satul Cotu Vameş în interes de serviciu, pentru o lucrare de rutină, pe care au mai făcut-o de nenumărate ori. Martorii spun că vidanja a făcut două drumuri, iar cei doi ar fi rămas lângă canalizare pentru a verifica dacă vidanjarea a avut efect.

P1300966„Ei au venit de dimineaţă şi au lucrat aici, au tras cu vidanja. Două maşini au tras. Când s-a întâmplat nenorocirea, unul dintre muncitori a venit la noi la poartă şi a ţipat, să sunăm la 112. Colegul lui, cel înalt, care s-a băgat primul, a vrut să regleze ceva. Iar din cauza gazelor a ameţit şi a căzut. Iar colegul lui, disperat, s-a băgat cu picioarele până în apă, l-a tras cu capul afară şi a ameţit, şi a căzut şi el”, a spus un localnic.

La zece minute de la apelul la 112, pompierii şi ambulanţele au ajuns la faţa locului. „În jurul orei 11.43, Detaşamentul de Pompieri Roman a fost alertat, prin sistemul unic de urgenţă 112, pentru că două persoane au dispărut într-un canal colector. La locul intervenţiei s-a constatat că, în interiorul unei staţii de colectare a apelor uzate, se aflau două persoane, complet imersate în apă. S-a procedat la scoaterea acestora şi au fost predate colegilor de la ambulanţă”, a afirmat căpitanul Constantin Luca, locţiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Roman.

Pentru primul bărbat care căzuse nu s-a mai putut face nimic, dar pentru cel de-al doilea medicii au efectuat manevre de resuscitare timp de 20 de minute. „Este vorba despre două persoane care au fost găsite într-un bazin de acumulare dejecţii umane, amândouă în stop  cardio-respirator. Pe una dintre ele s-a încercat resuscitarea cardio-respiratorie, fără niciun rezultat. După 20 de minute de resuscitare, s-a declarat decesul”, a spus doctorul Dan Vladimir Polizov, medic specialist în urgenţe.

La faţa locului au ajuns, în scurt timp, mai mulţi angajaţi ai ApaServ, dar şi inginerul Cristian Buzdugan, şeful regionalei Est. Toţi se întrebau cum s-a putut întâmpla tragedia, având în vedere că amândoi muncitorii aveau experienţă. „Trebuiau să pornească o pompă, să verifice dacă funcţionează electric. Asta era treaba, nu era nevoie de echipament de asigurare, pentru că nu trebuia niciunul dintre ei să intre în canal. Erau doi dintre oamenii cu cea mai mare experienţă din cadrul companiei”, a afirmat Cristian Buzdugan.

„În data de 27 august, la Staţia de Pompare Horia, s-a produs un accident mortal soldat cu decesul domnului Honciung I. Ioan Puiu şi a domnului Ilisei V. Marian, salariaţi la Zona Operaţională Est – Compania Judeţeană ApaServ SA. Conform procedurilor legale, au fost anunţate autorităţile cu atribuţii de cercetare a evenimentelor de acest gen: Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman. Compania Judeţeană ApaServ SA este alături de familiile îndoliate”, se arată într-un comunicat al operatorului de apă.


COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Cum e posibil ca sa intimplat?Va spun eu:toti stiu cum se lucreaza si in ce conditi dar se merge m-ai departe cu Dumnezeu.Cind se intimpla mortul e vinovat.Dar ceea ce ma uimeste e ca persoanele cu care a lucrat cu care au ris cu care au impartit bucata de piine acum declara ca nu stiu ce faceau acolo. CHIAR NU STIATI O NU VRETI SA SPUNETI. NU CRED CA 2 PERSOANE CU ESPERIENZA VREAU SA SE JOACE IN CANALIZARE SAU NU CUNOSTEAU PERICOLUL.DECI SA VA FIE RUSINE CINE STIE DAR NEAGA ADEVARUL

    • dan 4 ani

      in cazul de fata conducatorul echipei din care faceau parte cei 2 nefericiti decedati ar trebui sa raspunda in fata legii pentru ca nu s-a asigurat de respectarea normelor SSM. Nu merge ca aveau experienta, ca stiau ce trebuie sa faca, nu stiu ce cautau acolo… Este raspunderea lui, sa raspunda! cat o va face, depinde ce relatii are. La noi in Neamt unde-i lege e si tocmeala…

  • why you do make fun of his name is Hociung