Articol publicat în data de: lun, 15 Aug 2016



[VIDEO] Traficul rutier din judeţ, supravegheat din elicopter

 

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii nemţeni au acţionat, în aceste zile, alături de cei băcăuani şi ieşeni. 59 de conducători auto au fost sancţionaţi. Șase radare au fost amplasate pe E85, între Secuieni şi Hanu Ancuţei. Traficul rutier de pe raza judeţului Neamţ a fost supravegheat din aer de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie.

elicopter politie aviatiePoliţiştii nemţeni au acţionat pe DN2, alături de colegii din judeţele Bacău şi Iaşi, pentru reducerea excesului de viteză şi, implicit, a accidentelor rutiere. În cadrul unei acţiuni integrate, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii nemţeni, alături de cei băcăuani şi ieşeni, au desfăşurat activităţi de monitorizare şi supravegherea traficului rutier în data de 12 august, intervalul orar 14.00 – 20.00.

Combaterea vitezei excesive şi prevenirea consecinţelor grave rezultate din această abatere de la regimul circulaţiei pe drumurile publice au reprezentat principalul scopul al acestei acţiuni comune.

Tronsonul de drum cu risc accidentogen pe care s-a acţionat a fost DN2 – E85, Secuienii Noi – Hanu Ancuţei, fiind angrenate patru autospeciale radar din cadrul IPJ Neamţ şi alte două autovehicule ale inspectoratelor vecine, poziţionate de-a lungul tronsonului de drum şi la limita celor două judeţe.

Poliţiştii au constatat 89 de abateri privind normele de circulaţie rutieră şi au sancţionat 59 de conducători auto care au depăşit limita tronsonului respectiv de drum. Au fost reţinute două permise de conducere pentru depăşirea vitezei legale cu 50km/h.

În cadrul măsurilor dispuse la nivel naţional pentru asigurarea climatului de siguranţă în minivacanţa prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 14 august traficul rutier de pe raza judeţului Neamţ a fost supravegheat  din aer de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie.

„Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când carosabilul este umed”, precizează un comunicat al IPJ Neamţ.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close