[VIDEO] Traficul pe E85, supravegheat din elicopter în minivacanța de Paști

[VIDEO] Traficul pe E85, supravegheat din elicopter în minivacanța de Paști

 

 

În minivacanța de Paști, polițiștii vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță. Peste 150 de poliţişti nemțeni se află în stradă, zilnic, în perioada 26 aprilie – 1 mai, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, informează IPJ Neamț.

Astfel, peste 115 poliţişti de ordine publică, 18 polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, 19 polițiști de investigații criminale și 20 de polițiști de intervenție specială, se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în proximitatea lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.

Traficul rutier monitorizat în permanenţă de polițiștii rutieri

În perioada 26 aprilie – 1 mai, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ vor supraveghea traficul rutier pe principalele artere din judeţul Neamţ cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie. Activitatea de monitorizare vizează DN 15, DN 2 – E 85 şi DN 15 C şi are drept scop reducerea riscului rutier şi coordonarea eficientă a efectivelor de poliţie rutieră.

Pentru fluidizarea traficului rutier, înainte, pe timpul slujbelor şi după terminarea  acestora, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ vor supraveghea şi dirija circulaţia pe principalele artere din localităţi.

Patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe toată durata sărbătorii de Paşti pe drumurile naţionale, judeţene şi pe principalele artere de pe raza judeţului Neamţ, pentru siguranţa traficului rutier, respectarea normelor de circulaţie şi pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere.

„În perioada de referinţă, în scopul reducerii riscului rutier, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, inclusiv echipamentele de ultimă generație (dispozitivele TruCam). Pe drumurile publice pe traseele de acces către aceste zonele turistice, precum şi în zona lăcaşurilor de cult religios, 52 de poliţişti rutieri vor acţiona pentru menţinerea fluenţei traficului şi prevenirea producerii unor evenimente grave”, informează IPJ Neamț.

La datorie în Noaptea de Înviere

La bisericile de rit ortodox se vor desfăşura slujbe şi ceremonii religioase, manifestări la care se estimează un aflux sporit de credincioşi, iar în zonele adiacente se preconizează o mare aglomerare cu autoturisme.

Astfel, în noaptea de 27 spre  28 aprilie, când credincioşii vor sărbători Învierea, poliţiştii de ordine publică şi poliţie rutieră vor acţiona în toate localităţile în care se vor oficia slujbe religioase, pentru identificarea elementelor pretabile la acţiuni turbulente ori la săvârşirea unor fapte antisociale şi pentru menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase.

„Pe toată durata desfăşurării slujbelor, în zona bisericilor şi a celorlalte locuri de cult vor acţiona echipe mixte de ordine publică, pentru a preveni infracţiunile cu violenţă de orice fel, tâlhăriile, furturile din buzunare şi actele de profanare a locurilor de cult. Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă! Pe această cale, conducerea Inspectoratului de Poliție al judeţului Neamț transmite nemțenilor sărbători fericite și un Paște luminat de bucuria Învierii!”, au mai transmis reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

 

Video: Supraveghere aeriană a traficului pe DN2 – Sursa: IPJ Neamț

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0