Prima paginăActualitate

Tot mai mulți bătrâni își pierd mințile

Dimensiune text

Medicii psihiatri trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că tot mai mulți bătrâni ajung pe patul spitalului cu mințile rătăcite.

 

 

Și asta din cauza numărului tot mai mare de cazuri de demență cu care se confruntă în ultima perioadă, ceea ce face ca paturile Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman să fie mai tot timpul ocupate. Medicii sunt îngrijorați și de faptul că limita de vârstă a celor afectați de această boală a scăzut semnificativ.
„Din păcate, adresabilitatea la spitalul nostru a crescut în ultima perioadă, din cauza numărului mare de cazuri de demență cu care ne confruntăm. Una din cauzele care au dus la această creștere este faptul că mulți pacienți nu se tratează la timp. Dacă boala ar fi descoperită din timp, atunci ar ar fi mai ușor controlată. De multe ori, pacienții se duc la medicul de familie care, în încercarea de a-i ajuta, le prescrie medicație, fără, însă, a-i trimite la un consult de specialitate. Am observat că, din 2009 și până anul trecut, numărul cazurilor de demență a crescut cu 15%”, a declarat medicul psihiatru Anca Hâncu, managerul spitalului de psihiatrie.

Potrivit acesteiea, dacă, în anii trecuți, boala se instala, de cele mai multe ori, la persoane cu vârste de peste 70 de ani, acum media de vârstă a scăzut la 60 și chiar 50 de ani.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0