Prima paginăEconomie

Titlurile de stat „Tezaur” pot fi cumpărate și în luna februarie

Titlurile de stat „Tezaur” pot fi cumpărate și în luna februarie

Dimensiune text

Ministerul Finanțelor a emis, începând de luni, 8 februarie, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului „Tezaur”, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3%, 3,30% și 3,45%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Neamț.

Titlurile de stat pot fi cumpărate până pe 24 februarie de la unitățile Trezoreriei Statului și prin Compania Națională Poșta Română – până pe 22 februarie pentru mediul rural, respectiv până pe 23 februarie, pentru mediul urban.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului „Tezaur” sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere, iar în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.

„Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile/câștigurile aferente fiind neimpozabile. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, mai precizează comunicatul AJFP Neamț.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Moshu 4 luni

    Cu 3,45% dobândă pe 5 ani sunt foooorte atractive !!
    PS Dar cât va fi – peste 5 ani – devalorizarea leului / recte inflația ??!!