Articol publicat în data de: lun, 04 Iun 2012



Tîrg eco la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

La Colegiul Tehnic „Miron Costin” a avut loc sîmbătă, 2 iunie, cea de-a doua ediție a Tîrgului eco „Deșeuri zero? Da!”.

 

La deschiderea oficială a tîrgului au participat și primarul Romanului, Laurențiu Dan Leoreanu, și inspectorul școlar Maria Ghiniță, care au salutat inițiativa și i-au felicitat pe participanți pentru produsele realizate. Evenimentul a adus în fața vizitatorilor o inedită paradă a modei, cu piese vestimentare realizate de elevi din materiale care, în mod obișnuit, iau drumul coșului de gunoi. Costume de indieni, realizate din saci de cînepă, rochii din reviste și ziare, cu accesorii din aceleași materiale, rochii din saci de plastic, toate au stîrnit aplauzele participanților și au dovedit că imaginația și creativitatea nu au limite.

Nu doar piesele vestimentare au fost, însă, în centrul atenției. Fiecare școală participantă a organizat și un stand cu diverse produse, de la bijuterii la machete realizate, de asemenea, din materiale neconvenționale. Au participat cu produse, pe lîngă școala organizatoare, Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Colegiul Tehnic „Danubiana”, Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Școala Tămășeni, Școala Girov și Școala Stînca – Pipirig.

Tîrgul de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” este o continuare a unui proiect Comenius multilateral desfășurat de școala gazdă în parteneriat cu școli din Belgia, Cipru, Finlanda și Italia, care au participat la prima ediție a tîrgului. „Partenerii din proiect și-au manifestat dorința de a participa cu produse șI la edițiile viitoare. Ne dorim ca această manifestare să devină una de tradiție, care să reunească, an de an, tot mai mulți participanți și produse tot mai interesante. Tocmai de aceea ne gîndim ca, începînd de la ediția viitoare, să propunem o anumită temă pentru produsele participante„, a spus profesoara Ana Maria Agape, de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close