Articol publicat în data de: Dum, 17 Sep 2017



Tinerii vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice

 

La finele săptămânii, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind internship-ul, mai exact posibilitatea ca tinerii, chiar dacă nu și-au finalizat studiile, să facă un stagiu de practică, să acumuleze experiență, la o firmă privată sau la stat. Conform proiectului de lege, tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni. Și firmele sunt stimulate cu bani să intre în acest program de instruire a tinerilor și, ulterior, de angajare a acestora.

Proiectul va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență, anunță Guvernul într-un comunicat de presă. „Participanții la programele de Internship își vor putea astfel consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă în vederea integrării în muncă; de asemenea, vor putea dobândi experienţă și vechime în specialitate, după caz. Pe parcursul unui an calendaristic, în funcție de numărul de salariați angajați cu contracte de muncă, organizația gazdă poate încheia, în mod simultan, contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total de angajați.
Internul sau beneficiarul programului de internship are dreptul la o indemnizație lunară netă de internship, din partea organizației gazdă. Indemnizația de internship va fi cel puțin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată. Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus. Este interzisă efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship. Internul va primi, la finalul programului, un certificat de internship. Pe perioada derulării programului de internship organizația gazdă are obligația asigurării în sistemul asigurărilor de sănătate a internului care nu are calitatea de asigurat și a plății contribuției aferente”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Conform proiectului de lege, persoanele juridice care, în termen de 60  de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un contract de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 1.000 de euro pe angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, după îndeplinirea obligației de  menținere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close