Tinerii social democraţi din Moldova se reunesc la Roman

Dimensiune text

Vineri şi sâmbătă, la Roman va avea loc cea de-a doua întâlnire regională a Tineretului Social Democrat din regiunea Nord-Est.

 

Vineri şi sâmbătă, la Roman va avea loc cea mai importantă întâlnire pe care Tineretul Social Democrat (TSD) Roman o organizează, de când noua conducere, în frunte cu preşedintele Alexandru Rotaru, a preluat organizaţia, întâlnirea regională TSD Moldova. La reuniune vor participa delegați ai organizațiilor de tineret PSD din judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Neamţ. „Această întânire este organizată la iniţiativa preşedintelui TSD România, Mihai Sturzu, iar scopul acestor întâlniri regionale este de a ne cunoaşte mai bine, membrii TSD din regiune, precum şi de a convinge noi tineri să vină în organizaţie, de a promova TSD în rândul tinerilor apolitici”, a declarat Alexandru Rotaru, preşedintele TSD Roman.

În prima zi a evenimentului va avea loc o întâlnire a reprezentanţilor organizaţiilor judeţene, la care vor participa preşedintele TSD România, preşedintele executiv, secretarul executiv şi preşedintele executiv ai organizaţiilor tinerilor social democraţi din municipii reşedinţă de judeţ. Ei vor discuta despre modalitatea de a face campanie electorală în rândul tinerilor, pentru alegerile parlamentare, după un model preluat din Polonia.

Sâmbătă, la ora 11, reprezentanţii TSD ai celorlalte structuri din judeţele Moldovei, printre care preşedinţii Ligii Studenţilor, Ligii elevilor, preşedinţii organizaţiilor municipale şi orăşeneşti şi coordonatorii de departamente, vor discuta probleme organizatorice din cele şase judeţe participante, precum şi situaţia fiecărei organizaţii în parte.

La ora 16, va avea loc o prezentare pe tema principiilor social democraţiei, curs la care vor participa toţi membrii TSD, care va fi ţinut de Bogdan Balaşnicu, fostul preşedinte al TSD Iaşi. Aceasta va fi o modalitate de a-i face pe tineri să înţeleagă ce este stânga pe scena politică, ce este social democraţia. Vor fi prezenţi preşedintele TSD Mihai Sturzu, secretarul general Gabriel Petrea, Florin Manole, preşedintele ligii responsabile cu minorităţile, Claudia Țapardel, purtătorul de cuvânt al TSD şi candidata susţinută de TSD la europarlamentare, preşedintele TSD Republica Moldova, Slavic Șaramet, şi alţi membri. De asemenea, şi-au anunţat prezenţa membrii din organizaţiile Vâlcea, Olt, Argeş şi, posibil, din Bistriţa. La întâlnirea de la ora 16 vor fi invitaţi:  preşedintele PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsele, deputaţii Ioan Munteanu, Vlad Marcoci, Liviu Harbuz, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Emilia Arcan şi Dan Manoliu, inspectorul şcolar general Viorel Stan, primarul de Tîrgu Neamţ, Daniel Harpa, şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Roman, Iulia Havrici. „Sperăm, în urma acestei întâlniri, să fie o legătură mult mai strânsă între cele şase judeţe, pentru că ţintim, la finalul anului, după alegerile europarlamentare și prezidențiale, ca Regiunea Nord-Est să fie fruntaşă la nivelul ţării”, susţine Alexandru Rotaru.

Aceasta este cea de-a doua ediţie a întâlnirii regionale a tinerilor social democraţi, prima având loc la Iaşi, acum două luni.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0