Tineri de 18, 19 şi 20 de ani, cercetaţi pentru înşelăciune prin metoda „Accidentul”

HomeActualitate

Tineri de 18, 19 şi 20 de ani, cercetaţi pentru înşelăciune prin metoda „Accidentul”

 

bani1706c-680x365Patru persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune au fost depistate de poliţişti la locuinţa unui bărbat care fusese anunţat că o rudă a fost implicată într-un accident rutier.

Sâmbătă seara, 1 octombrie, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Agapia au fost sesizaţi despre faptul că un localnic ar putea fi victima unei înşelăciuni. În fapt, un bărbat de 50 de ani fusese sunat de o persoană care i-a solicitat 25.000 de lei pentru un presupus accident rutier provocat de fiul său.

„După finalizarea discuţiilor telefonice, în aproximativ 30 de minute, la locuinţa bărbatului din Agapia a sosit un autoturism, înmatriculat în Spania, din care au coborât un bărbat, de 20 de ani, şi o femeie, de 18 ani. Cei doi au fost reţinuţi de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. De asemenea, în urma controlului efectuat în autoturism, au mai fost identificate alte două tinere, de 18 şi 19 ani. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale în cauză”, precizează un comunicat al Poliţiei Române.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0