Articol publicat în data de: vin, 30 Sep 2016



Ți-ai sunat bunicii azi? Spune-le „La mulţi ani” de ziua lor!

 

ziua-varstniculuiZiua vârstnicului, care se marchează an de an pe data de 1 octombrie, constituie prilejul cel mai potrivit pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ de a le ura seniorilor din judeţ viaţă lungă şi frumoasă alături de cei dragi, precizează un comunicat al instituţiei. Totodată, este ocazia de a reaminti tinerei generaţii să acorde zilnic măcar câteva momente din viaţa lor bunicilor şi părinţilor.

Marcarea Zilei Vârstnicilor vine anul acesta cu o noutate în judeţul Neamţ. Între DGASPC Neamţ şi Fundaţia Principesa Margareta a României s-a încheiat un parteneriat, toate acţiunile comune fiind destinate să vină în sprijinul bătrânilor singuri, bolnavi, ori aflaţi în dificultate. Astfel, pentru a veni în ajutorul acestora, Fundaţia Principesa Margareta a României a lansat în 2015 un serviciu unic în ţara noastră, „Telefonul vârstnicului”, care poate fi apelat gratuit la 0800.460.001 de către orice persoană în vârstă care are nevoie de consiliere, sprijin practic sau emoţional sau care vrea să reclame abuzuri, apelurile fiind preluate de operatori specializaţi în asistenţă socială. Pentru ca acest sprijin să fie dublat şi de susţinere prin servicii specializate, între DGASPC Neamţ şi Fundaţia Principesa Margareta a României s-a încheiat un parteneriat care îşi propune să încurajeze apropierea dintre generaţii şi să-i determine pe tineri să păstreze legătura cu bunicii lor.

„Dacă ne uităm în jurul nostru, vom constata că sunt foarte mulţi bătrâni singuri, care nu au pe nimeni alături şi care nu visează decât să le treacă cineva pragul şi să le spună o vorbă bună. Poate mulţi dintre noi nu realizăm cât de uşor este să aducem bucuria în inima bunicilor doar printr-un simplu telefon sau făcându-le o vizită. De aceea, de ziua lor, vă propunem să ne sunăm bunicii sau părinţii şi astfel sa creăm din ziua de 1 octombrie o sărbătoare de suflet, care să ne aducă mai aproape şi să ne facă să ne gândim la oamenii datorită cărora suntem astăzi unde suntem”, a spus Cristina Păvăluţă, directorul general al DGASPC Neamţ.

În evidenţele instituţiei figurează peste 20.000 de persoane cu dizabilităţi, cea mai mare parte dintre acestea fiind persoane în vârstă care beneficiază lunar de sprijin, consiliere şi servicii specializate.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>