Prima paginăActualitate

Țevarii au blocat centrul Bucureştiului

Dimensiune text

Aproximativ 200 de sindicalişti din metalurgie, printre care şi membri ai Sindicatului Liber Petrotub, au pichetat vineri, 31 mai, sediul Guvernului. Pentru a fi primiţi la Guvern, ei au blocat o trecere de pietoni din centrul Bucureştiului.

 

 

Ei sunt nemulţumiţi de creşterile de preţ la energia electrică, prin introducerea taxelor de energie regenerabilă şi certificate verzi. Țevarii spun că introducerea acestor taxe ar duce la falimentarea giganţilor industriali din România, ale căror produse ar putea deveni necompetitive pe plan mondial. La protestul din faţa Guvernului au participat şi 15 membri ai Sindicatului Liber Petrotub, în frunte cu liderul sindicatului, Gheorghe Ciobanu. Pentru că nu au fost primiţi în clădirea Guvernului, cei 200 de sindicalişti au blocat o trecere de pietoni din centrul capitalei, lucru care a făcut necesară intervenţia jandarmilor.

„Au fost câteva momente tensionate, când ne-am îmbrâncit cu jandarmii. După o oră de aşteptat, ne-au primit în sediul Guvernului, dar am fost doar cinci reprezentanţi, de la fiecare fabrică din ţară. Suntem foarte dezamăgiţi pentru că nu am fost primiţi de niciun oficial. Am lăsat un memoriu la secretariatul Guvernului şi ni s-a promis că vom primi un răspuns pozitiv. Noi cerem eliminarea acestor taxe, pentru că, altfel, marile fabrici, printre care şi ArcelorMittal Roman, se vor închide, iar mii de oameni îşi vor pierde locurile de muncă”, a afirmat Gheorghe Ciobanu.

Dacă, în 2011, taxa de regenerare era de 9 lei pentru un megawatt, în 2013, ea a crescut la 51 de lei pe megawatt.

COMENTARII

WORDPRESS: 0