Terenuri de la primărie pentru tineri din Roman, în vederea construirii unei locuințe

Terenuri de la primărie pentru tineri din Roman, în vederea construirii unei locuințe

Dimensiune text

 

Consilierii locali romașcani vor dezbate în ședința de marți, 26 mai, un proiect de hotărâre privind aprobarea cererilor şi repartizarea terenurilor atribuite în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Conform referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, comisia pentru repartizarea terenurilor pentru tineri – compusă din viceprimarul Roxana Iorga (președinte) și secretarul municipiului Gheorghe Carnariu, Toader Vasile, inspector în cadrul Direcţiei de urbanism şi amenajarea teritoriului, Monica Celia Ticovschi, directorul Direcţiei impozite şi taxe locale, și Sorina Monac, directorul Direcției de asistență socială (membri) – a analizat patru dosare completate în intervalul 29 ianuarie – 3 februarie, constatând că cele patru cereri îndeplinesc condiţiile de eligibilitate.

Astfel, cei patru tineri romașcani, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, urmează să primească pentru construcția unei locuințe terenuri cu o suprafață cuprinsă între 318 și 434 de metri pătrați, loturi de teren amplasate pe străzile Mierlei și Islazului, dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de consilierii locali în ședința de marți.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0