După numai o noapte petrecută acasă, liceana de 17 ani care a încercat să se sinucidă a fost adusă din nou la spital, în stop cardio- respirator.
Tânără de 17 ani, elevă a Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman, care a încercat, în data de 9 ianuarie, să încheie forţat socotelile cu viaţa, ingerând medicamente, a încercat din nou să se sinucidă, la scurt timp după externare. Joi dimineaţa, la ora 8.54, ea a fost adusă la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, diagnosticată fiind cu stop cardio-respirator resuscitat, iar în prezent ea se află din nou în comă, starea sa de sănătate fiind foarte gravă.
„Tânăra a ajuns în CPU în comă, cu stop cardio-respirator, asistolie resuscitată. Motivul care a adus-o în această stare nu este încă foarte clar, urmează să fie descoperit după alte investigaţii medicale. În prezent, ea este internată la Terapie-Intensivă”, a declarat medicul Oana Onu, directorul medical al spitalului.
Înainte de externare, starea de sănătate a fetei era foarte bună şi fusese examinată inclusiv de un psiholog şi de către medicul psihiatru Elena Bujor. „Fata a vorbit perfect cu mine, era lucidă, orientată, cooperantă şi a refuzat categoric internarea la Psihiatrie. Ea a avut o reacţie depresivă ca urmare a unor probleme din familie, pe care a spus că le va rezolva după ce se va întoarce acasă. Dacă un pacient este lucid, orientat şi vorbeşte perfect, aşa cum făcea ea, noi nu putem trece peste voinţa lui şi să îl internăm forţat”, a declarat medicul psihiatru Elena Bujor.
Comentarii
Să fie supravegheată permanent până trece de momentele astea morbide, să fie consiliată de un psiholog și de un preot, care să– explice că nimic nu justifică sinuciderea…
Colegii să facă de pază la patul ei!
Daca i-a intrat ideea asta morbida in cap,nu poate nimeni s-o intoarca.Probabil e vorba de altceva,de o problema grava.
Dumnezeu este Cel care decide cand si cum moare o persoana! Sa nu luam noi aceasta putere in mainile noastre pentru ca”trupul nostru este templu al Duhului Sfânt care este în noi, pe care-L avem de la Dumnezeu iar noi nu suntem ai noştri,căci am fost cumparati cu pret! Sa slavim,dar, pe Dumnezeu in trup si duh care sunt ale Lui Dumnezeu”
Un copil in asemenea stare nu trebuia externat fara aprobarea unuia din parinti pentru ca ea este minora. Ceea ce sustine spitalul sunt niste minciuni deoarece copilul a fost externat fara bilet de iesire.Iar dupa ce a intrat din nou in coma medicii au facut tot posibilul sa apara o foaie de externare in foaie.
eventual sa fie inchisa la spitalul vechi
In aceste momente sa ne rugam pentru ea!
Numai ea stie de ce a recurs la acest pas..
Foarte mare dreptate ai Daniela-de ce I s-a dat drumul din Spital prima data atat de repede? De ce nu I s-au facut mai multe investigatii dupa ce a iesit din coma?s-a preferat eliberarea patului de Spital decat tratarea fetei!
Rusine,rusine cadrelor medicale ca nu se implica mult mai mult!