Tehnicieni în domeniul comerţului de la „Petru Poni”

Dimensiune text

Specializarea va fi introdusă din anul şcolar 2014 – 2015.

Începând din toamna 2014, o nouă specializare îşi va face apariţia în liceele romaşcane. Colegiul Tehnic „Petru Poni” propune absolvenţilor de gimnaziu calificarea de tehnician în activităţi comerciale, o calificare în premieră pentru oraşul Roman. „Ne-am propus înfiinţarea unei clase a IX-a cu această specializare, pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor venite din partea elevilor. Este o calificare din domeniul comerţ, unică în oraş, deocamdată, cu care sperăm să atragem cât mai mulţi elevi. Absolvenţii acestui profil pot lucra în mai multe activităţi din domeniul comerţului şi, ţinând cont de faptul că acesta este un domeniu bine dezvoltat la acest moment în România, sperăm să avem succes”, a spus profesoara Gabriela Dascălu, director adjunct al Colegiului Tehnic „Petru Poni”. Conducerea Colegiului Tehnic „Petru Poni” se află, în acest moment, în faza întocmirii documentaţiei necesare pentru a primi acreditarea specializării din partea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Cheltuielile necesare pentru acreditare se ridică la 4.400 de lei şi sunt suportate de şcoala care solicită acreditarea. Specializarea tehnician în comerţ înlocuieşte o specializare de tradiţie din oferta şcolară a Colegiului Tehnic „Petru Poni”, cea de tehnician în materiale de construcţii, care, în ultimii ani, nu s-a mai bucurat de interes din partea elevilor.


COMENTARII

WORDPRESS: 0