Te simți împlinit? – guest post Cristina Gherghel

Te simți împlinit? – guest post Cristina Gherghel

 

 

E ora două noaptea. Stau lângă mama și mă uit îngrijorată le pieptul ei care se ridică și coboară cu o viteză uimitoare. O țin de mână, căci se sufocă și nu știu ce altceva pot să mai fac. I-am dat medicamentele prescrise de medici, i-am dat apă, ceai de coda calului și de pătrunjel, suc de lămâie cu miere. Se simte mai rău decât de obicei din mai multe motive. În primul rând e presiunea atmosferică, apoi e inima obosită, pe urmă e vârsta înaintată – în mai (2019) a împlinit 84 de ani. Pe vremuri, câți ajungeau la 80?

„Mamă, sun ambulanța, vrei?”, o întreb într-un târziu.

Sunt împotriva spitalelor, dar când situația e critică nu poți să stai cu mâinile în sân. Trebuie să încerci tot.

Se agită mai tare. „Nu vreau să merg la spital. Vreau să stau în patul meu!”, răspunde sacadat.
O mângâi pe obraz, încercând s-o liniștesc și-i promit că nu sun fără permisiunea ei.
Sunt patru ore de când stau lângă ea. A dormit cu intermitență și curios, când doarme, respiră aproape normal.

Mă așez pe fotoliul roz, fotoliul pe care ședea tata, și-ncep să murmur stângace rugăciuni fără noimă: „Facă-se voia Ta. Știu că-i bătrână și nu cer imposibilul, dar măcar să nu sufere așa.”

Adoarme din nou și cad pe gânduri.
„Oare se simte împlinită, mama? Ce visuri avea când era mică?”
Știu bine ce visuri avea, am vorbit deseori despre ele, dar tot mă mai întreb câteodată.

Mama voia să se mărite, să facă copii și să aibă o gospodărie. Și a avut toate astea, însă știu sigur că ar fi vrut mai mult. Puțin mai mult. Nu mai mulți copii, a avut 11 draga de ea. Ar fi vrut mai multe acareturi, condiții de trai mai bune, cineva cu care să discute zi de zi și să se sfătuiască. Tata nu era vorbăreț din fire, pentru el a fost de-ajuns un acoperiș și o mămăligă pe masă, fie ea făcută din făină neagră.

În ciuda faptului că nu au avut aceleași dorințe sau aspirații, părinții mei au fost împreună aproape 64 de ani. Incompatibilitatea lor era destul de pronunțată, dacă se poate spune așa, dar au trecut prin multe împreună. S-au legat unul de altul și nu au plecat când au fost neînțelegeri sau tragedii.

S-au ciondănit deseori, s-au supărat și-au ținut mânie – bine, asta mai mult mama. Femeile-s mai pătimașe din fire. Credea că-l aduce pe aceeași lungime de undă într-un final, însă au rămas caractere diametral opuse până-n ultima zi. Aveau aceleași valori morale, dar unități de măsură diferite.

Părinții mei sunt, cred că știi, protagoniștii cărții mele de memorii comuniste intitulate 14 nuanțe de roșu.

Tata a renunțat la visurile lui actoricești în momentul în care au venit copiii și, odată cu ei, greutățile. Nu a vorbit nimănui despre ele și nu s-a plâns niciodată de acest sacrificiu al lui. I s-a părut normal să facă asta. În loc să se distreze în fiecare zi, să doarmă pe unde s-ar fi nimerit și să mănânce orice s-ar fi găsit, a devenit tată cu normă întreagă și nu a regretat nicio singură clipă.

S-a angajat la îngrășătoria de vaci ca să aducă lapte și tărâțe acasă, a construit bucătării și cuptoare pe lângă casă, deși, pentru el, se putea trăi bine-merci și fără.

Nu s-a acrit, nu a devenit cinic, nu și-a plâns de milă. Și-a asumat rolul de tată și soț, acceptând destinul dat de Dumnezeu. Că tata a fost un om tare credincios, odihnească-se în pace.

La începuturile vieții de familie, s-a îndoit de unele lucruri. Era un filozof tată meu. Și-a pus atunci întrebări existențiale – că avea doar 18 ani –, însă a găsit răspunsuri la Dumnezeu și-a acceptat fără crâcnire.

Datorie și responsabilitate (un titlu de roman fenomenal, nu-i așa?).

Nu știu dacă părinții mei au fost fericiți în adevăratul sens al cuvântului, dar au acceptat ce le-a fost hărăzit. Mama mai greu, e drept, de aia a și suferit mai mult.

Când vrei lucruri pe care nu le poți avea șovăi, te zbați și te consumi ca o lumânare dacă nu reușești să te împaci cu ideea că aia este realitatea. Ori accepți, ori lupți să o schimbi.

Ai făcut anumite alegeri în viață, ai mers pe unele cărări în loc să mergi pe altele, ai curtat pe cine ți-a spus inima (sper), te-ai căsătorit cu cine te-a vrut și iubit (vreau să cred), te-ai angajat… unde aveau nevoie de forță de muncă. Ai fi putut să iei alte decizii, să alegi alte persoane cu care să te iubești sau să te împrietenești, dar acum te afli aici.

Te simți împlinit? Dacă nu, de ce nu?
Să presupunem că ai putea da timpul înapoi, ce ai schimba în viața ta?
Ai face alte alegeri?

Mulți oameni duc în spate un munte de păreri de rău toată viața lor, unii nici nu-și dau seama, dar ăsta este unul dintre motive pentru care un om nu se bucură de viața pe care o are.

Știi că regretele te împiedică să vezi frumusețea din jur și să apreciezi persoanele și lucrurile bune din viața ta?
Să plângi după ce ai vărsat laptele este inutil. Dar poți să fii mai atent data viitoare.
În momentul în care faci anumite alegeri, știi că vor fi consecințe.

Viața nu este o știință exactă, fiecare trăiește cum crede de cuviință. Suntem influențați de familie, de vreme, de societate, dar suntem patroni pe deciziile noastre.

Deși cred în destin, sunt de părere că nu suntem marionete în mâinile lui. Toți avem ceva de spus. Ne putem împotrivi sau putem accepta, dar trebuie să o facem zâmbind, conștienți fiind de responsabilitățile pe care le avem față de alții: copii, soți, parteneri etc.

Dar sunt atât de multe de zis în această privință încât am hotărât să scriu o carte pe această temă. „Ce ești azi ai decis ieri” se numește.

 

Încă la capătul mamei, mă uit și văd că picioarele i se umflă din ce în ce mai tare. Nu am ce aștepta și-am convins-o să accepte să meargă la spital. Mă pregătesc să sun salvarea, căci mi-e greu să cred că mama nu mai are zile. Am impresia că are nevoie de un altfel de diuretic. Și asta numai un medic poate decide.

Vom merge la spitalul de urgență din Roman, dacă n-ai ce face, poți veni să ne vizitezi. Mamei îi face plăcere să discute cu persoane necunoscute.

 

Dacă ai apreciat, te rog împarte cu prietenii.

 

CRISTINA GHERGHEL

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0