„Tăriceanu merită votat președinte, pentru că a adus bunăstare și progres!”

Susținerea pentru candidatul la președinție Călin Popescu Tăriceanu vine din partea consilierilor locali romașcani Mihai Lichiardopol și Vasile Mocanu. Împreună cu liberalii din vocație, nu de conjunctură, este George Lazăr, secretar general al PLR, coordonator al campaniei electorale pe Moldova pentru candidatul Călin Popescu Tăriceanu.

Votul dat la alegerile prezidențiale este unul de mare valoare și importanță. Avem obligația să analizăm toate ofertele și să mergem la urne în cunoștință de cauză. Nu votăm un candidat pentru că este simpatic, pentru că vorbește bine, arată bine ori promite să fie un altfel de președinte. Alegem un simbol, alegem primul om în stat, cel care îl reprezintă pe fiecare român în parte, dar, mai ales, România.

”Președintele României  trebuie să ne fie model din toate punctele de vedere, de la cultură la diplomație, de la recunoaștere și bune relații externe, la cunoștințe economice,  dar nu în ultimul rând să dovedească respect și interes pentru problemele celor mai puțin orientați și adaptați în lunga și dureroasa tranziție. Avem nevoie de un președinte care să aibă autoritate și credibilitate în fața instituțiilor statului, bună cooperare cu Parlamentul și Guvernul, oricare ar fi dominanta politică, avem nevoie de un președinte care a performat în slujba celor mulți. Domnul Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier liberal care a condus țara la cea mai mare creștere economică, a avut cele mai bune strategii și relații de cooperare, a performat în strategia liberală de relansare economică, iar efectele au fericit milioane de români cărora le-au fost mărite salariile și pensiile. Nivelul de trai a crescut în mandatul premierului Tăriceanu, efectele gândirii sale liberale s-au simțit în fiecare casă de român. De aceea votez ca președintele României să fie domnul Tăriceanu. Fidel crezului său de liberal născut, nu făcut, ca fondator al renăscutului Partid Național Liberal, în 1990, domnul Călin Popescu Tăriceanu nu s-a dezis de la politica de dreapta autentică, dovadă fiind și rezultatele bunei guvernări Tăriceanu, când românii din toate categoriile sociale au simțit că, prin muncă cinstită și corectitudine, prosperitatea le intră în casă. Premierul Tăriceanu a luat măsurile potrivite ca economia să performeze, iar oamenii să trăiască mai bine. Am bucuria ca alături de mine să fi venit intelectuali de marcă ai Romanului, personalități locale care se bucură de respectul concitadinilor, profesioniști ale căror competențe sunt puse în slujba oamenilor. Fie medici, juriști ori bancheri, implicați sau nu politic până acum, acești romașcani votează candidatul independent Tăriceanu, garanția că   președintele României va susține performanța, va garanta bunele și eficientele relații dintre instituții și ne va reda demnitatea și prestigiul internațional binemeritat”, a declarat George Lazăr, secretar general al PLR, coordonator al campaniei electorale pe Moldova pentru candidatul Călin Popescu Tăriceanu.

În același spirit, consilierii locali – care au demisionat din PNL – doctor  Mihai Lichiardopol și economistul Vasile Mocanu, directorul Banc Post Roman, susțin candidatul Tăriceanu pentru calitățile probate în cariera sa politică și în exercițiul public de mai bine de 25 de ani. ” Progresul și performanța sunt ținte ale oricăruia dintre noi, mai ales când avem și obligații publice, când avem în spate voturile celor care ne-au împuternicit să le facem viața mai bună. Experiența mea profesională și angajamentele politice pe care mi le-am asumat au probat liberalismul care mă caracterizează, de aceea am ales să fac parte din PNL, până la marea dezamăgire care m-a obligat să-mi dau demisia și să activez în Consiliul Local Roman ca independent. Candidatura domnului Tăriceanu la președinție îmi dă speranțe că liberalismul renaște prin oferta și proiectul  său pentru România. Fiecare dintre noi are ca termen de comparație pentru nivelul de trai perioada de creștere economică și măsurile sociale fără precedent luate de premierul Tăriceanu, dovadă nu doar că știe ce trebuie făcut, dar și că are autoritatea necesară ca un proiect să prindă viață și să ofere rezultate pozitive pentru toți, nu doar pentru un grup de interese. Domnul Tăriceanu poate fi președintele tuturor românilor, are de partea sa educația și experiența, atitudinea ireproșabilă în orice situație, dipomația și fermitatea ce impun respect. Am convingerea că alegătorii vor cântări faptele și îi vor vota ca domnul Tăriceanu să fie președintele României”, crede Vasile Mocanu, director al Banc Post Roman, consilier local independent.

„Eu votez cu domnul Călin Popescu Tăriceanu pentru că sunt medic și mă preocupă binele oamenilor, ceea ce domnia sa, ca premier și om politic a dovedit-o. Profesia mea este una liberală, deci și din acest motiv mă regăsesc în proiectele candidatului la președinție Tăriceanu. Apoi, am o memorie foarte bună, ca mulți dintre dumneavoastră, și pot enumera măsurile luate de Guvernul Tăriceanu care au susținut măriri de salarii și de pensii, investiții și lucrări fără precedent în perioada post decembristă. Eu am fost ales consilier local ca membru al unei uniuni, social-liberale, deoarece eu sunt liberal de 25 de ani, nu de conjunctură, ca alții. După bătaia de joc de la începutul anului 2014, am făcut gestul de onoare de a demisiona din așa- zisul PNL, pentru a-mi respecta angajamentele luate față de alegătorii mei, de aceea sunt consilier local independent. Demnitatea, verticalitatea, respectul față de angajamente și cuvântul dat sunt norme de conduită de la care nu abdici conjunctural, mi le asum în orice circumstanțe. Și pentru că aceste norme le regăsesc la domnul Tăriceanu, au fost probate în situații critice și nu a abdicat de la ele nici atunci când, premier fiind, era atacat din toate părțile, consider că este cel mai potrivit candidat pentru cea mai înaltă funcție din stat, aceea de președinte al României”, declară medicul Mihai Lichiardopol, consilier local independent.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Vasile 5 ani

    Domnilor independenti,fosti liberali actualmente oportunisti cu exceptia domnului doctor lichiardopol care pentru dumnealui politica e ceva secundar un hobii,linistitiva si nu mai faceti valuri cu Tariceanu.Acest personaj nu este o somitate a ROMANILOR,intrucat facultatea de hidrotehnica nu se afla in topul universitatilor ci din contra a fost refugiul pentru elevii din coada clasamentului.De altfel si activitatea ca dyler de masini nu este suficient pentru un presedinte de tara si nici numarul peste medie de neveste nu-l recomanda pentru cea mai mare functie in stat.Referitor la osanalele pentru realizarile spectaculoase ca fost premier nu vizeaza realitatea intrucat a fost un robot in mana partidului social democrat pe care il actiona de la distanta dupa voia si muschii lor,iar daca sufla in front era exterminat imediat si fiind un oportunist feroce nu lasa OSUL din mana.Acesta este pe scurt profilul superomului Tariceanupe care il adulati in speranta ca ve-ti primi si dumnevoastra un,,OS”de ros .Eu nu inteleg cum se poate ca persoane cat de cat cunoscatoare a evenimentelor nu va dati seama ca PSD va scos de la guvernare si acum mergeti in genunc hi inapoi calcand in picioare orce demnitate de om daca aceasta exista.Consider ca cu astfel de oameni tara nu va progresa ci se va intoarce la acelas sistem din vremea fanariotilor.Aveti grija .
    UN PENSIONAR ANONIM.

  • Vasile 5 ani

    alt doctor care s-a plictisit de meserie si cauta idealuri in politica,unde beneficile pot fi de milioane de euro cum arata astazi piata neagra.Cred ca mult mai bine ar fi ca domnul doctor sa infiinteze o asociatie in care masculii sa aiba cel putin cinci neveste si sa inceapa jocul.