Prima paginăEducatie

Târgul „Oferta educațională 2015 – 2016”, la LPS Roman

Dimensiune text

Trei unităţi de învăţământ din judeţul Neamţ vor organiza, în perioada 9 – 10 aprilie, Târgul „Oferta educaţională 2015 – 2016”. Manifestarea este iniţiată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi are drept scop familiarizarea absolvenţilor de gimnaziu cu oferta educaţională a liceelor din judeţ. Cele trei unităţi şcolare organizatoare sunt: Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Tîrgu Neamţ şi Liceul cu Program Sportiv din Roman. Vizitarea standurilor de la Liceul cu Program Sportiv Roman în care se va prezenta oferta educaţională pentru anul şcolar 2015 – 2016 este programată joi, 9 aprilie, între orele 10.30 şi 16.00, şi vineri, în intervalul orar 9.00 şi 14.00.

Toate liceele din zona Romanului vor fi prezente la târg cu standuri amenajate astfel încât să atragă cât mai mulţi vizitatori. Expozanţii vor arăta elevilor de clasa a VIII-a şi părinţilor acestora posibilităţile de afirmare în carieră oferite de specializările dobândite în timpul liceului, activităţile extraşcolare la care pot participa elevii alegând un anumit liceu, dar şi performanţele obţinute de elevi în diverse concursuri şi competiţii.

COMENTARII

WORDPRESS: 0