Târgul internațional al universităților RIUF, în luna octombrie la Iași

Târgul internațional al universităților RIUF, în luna octombrie la Iași

 

A 25-a ediție a RIUF – Romanian International University Fair va avea loc pe 24 octombrie, la Palas Congress Hall Iași. Eveniment cu o tradiție de 14 ani, anul acesta RIUF revine cu cel mai mare număr de universități din Marea Britanie și Olanda prezente vreodată la un eveniment educațional din România, în ciuda conversațiilor din ultimul timp despre Brexit, informează organizatorii.

Reprezentanții a peste 40 de universități din șapte țări vor interacționa în cadrul evenimentului cu tinerii interesați de studiul în străinătate. Aceștia vor putea cunoaște opțiuni și oportunități de studiu (licență, masterat, MBA, doctorat) din Marea Britanie, Belgia, Olanda, România, SUA, Franța și Elveția.

Programe de licență și de masterat accesibile pentru oricine își dorește să studieze în străinătate (sau în România)

La RIUF vor fi prezente universități aflate în topul mondial, printre care University of Groningen, Eindhoven University of Technology, University of Navarra. Pe 24 octombrie, cei prezenți vor afla informații despre peste 6.000 de programe de licență și masterat din 20 de domenii precum: business, economie, IT și tehnologie, management turistic, arte, inginerie, medicină.

Una dintre îngrijorările românilor care doresc să aleagă un program educațional în altă țară rămâne cea legată de costurile ridicate ale acestor universități. În cadrul RIUF, cei interesați vor putea afla informații despre diverse surse de finanțare pentru studii:

– un fond de burse de peste 3.500.000 de euro în Marea Britanie și Olanda;
– programe de burse oferite de DAAD pentru românii care doresc să studieze în Germania (fie că sunt liceeni, studenți, absolvenți sau profesori universitari și cercetători);
– Coventry University oferă burse special create pentru studenții români;
– diverse împrumuturi dedicate celor care vor să plece la studii, inclusiv primul fond de credite educaționale din România.

Pentru cei care cântăresc atât opțiunea de a urma un program de studiu în străinătate, cât și cea de a-și continua studiile în țară, este bine de știut că la RIUF vor putea interacționa și cu cele mai importante universități din România: Universitatea Tehnică din Cluj, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iași, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, The Entrepreneurship Academy (EA).

Consiliere și inspirație pentru viitor – educațional și profesional

Pe lângă interacțiunea cu reprezentanții universităților, participanții RIUF pot primi gratuit consiliere educațională și de orientare în carieră, în timpul evenimentului, de la organizații cu programe de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi străine. În plus, toți cei care se înscriu și participă la RIUF vor primi după eveniment o ofertă educațională personalizată în funcție de țările și domeniile lor de interes.

RIUF YouForum este conferința dedicată elevilor și studenților prin care aceștia pot căpăta informații și inspirație care să-i ajute în deciziile lor despre facultate sau carieră. În cea de-a patra ediție YouForum Iași, participanții pot interacționa cu cei 15 invitați ai conferinței, printre care se află și: Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr), Ramona Cervenciuc (Costume cu Atitudine, Edumentor), Victor Ciubotaru (FabricatinRO), Violeta Cincu (Radio Hit), Alexandru Holicov (Adservio).

La RIUF afli tot ce ai nevoie legat de studiile în România sau în străinătate și descoperi cum să-ți creezi viitorul la care visezi. Înregistrează-te pe www.riuf.ro și vino în Iași, pe 24 octombrie, la Palas Congress Hall. Cei interesați pot participa și la edițiile RIUF – Romanian International University Fair din celelalte orașe: București – 19-20 octombrie, Cluj-Napoca – 22 octombrie sau Constanța – 26 octombrie, mai precizează comunicatul organizatorilor.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0