Tânăr romașcan reţinut de poliţişti pentru şantaj, după ce a fost prins în flagrant

Tânăr romașcan reţinut de poliţişti pentru şantaj, după ce a fost prins în flagrant

 

 

Marți, 9 aprilie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman au organizat o acţiune în care tânăr de 17 ani a fost depistat în flagrant delict în timp ce primea o sumă de bani de la un alt tânăr de 19 ani, pentru a nu-l lovi.

Conform IPJ Neamț, marți, poliţiştii romaşcani au fost sesizaţi de către tânărul de 19 ani, din Roman, despre faptul că tânărul de 17 ani, tot din Roman, sub ameninţări, îi pretinde diferite sume de bani.

„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada ianuarie – aprilie 2019, persoana vătămată ar fi fost constrânsă prin violenţe şi acte de ameninţare cu violenţa de către tânărul de 17 ani, pentru a-i oferi sume de bani cuprinse între 20 şi 300 de lei. În urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de tânărul în cauză, care a fost depus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a IPJ Neamţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. Acesta va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, informează IPJ Neamț.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0