Tânăr prins băut la volan, la Horia

Tânăr prins băut la volan, la Horia

Dimensiune text

 

Luni, 20 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Reconstrucției, din localitatea Horia, informează IPJ Neamț. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, din localitate, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și refuz la prelevarea de mostre biologice.

Duminică, 19 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un tânăr de 28 de ani, din Piatra Șoimului, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din oraș. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul a indicat o valoare de peste 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional conform art. 9, alin. 1 din OUG 1/1999. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii continuă acțiunile în trafic și vor lua măsuri ferme față de cei care consumă alcool și apoi se urcă la volan, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0