Prima paginăActualitate

Tânăr în stare gravă la Iași, în urma unei bătăi. Trei persoane au fost reținute în urma agresiunii

Tânăr în stare gravă la Iași, în urma unei bătăi. Trei persoane au fost reținute în urma agresiunii

Dimensiune text

 

În urma activităților de cercetare penală desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au fost identificate trei persoane care, în data de miercuri, 6 decembrie, în jurul orei 17, au agresat doi tineri de 21 și 28 de ani, din Valea Ursului.

Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, din Ion Creangă, bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi distrugere, au fost reținuți de polițiști, imediat după depistarea și documentarea activității infracționale. „Aceștia sunt cercetați pentru faptul că, în seara de 6 decembrie, ar fi lovit doi tineri, în timp ce aceștia au oprit autoturismul cu care se deplasau pe drumul comunal din Valea Ursului, în dreptul atelajului hipo în care se aflau agresorii, cu care au intrat în conflict”, informează IPJ Neamț.

Tânărul de 28 de ani a fost diagnosticat de cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță, chemate la fața locului, cu multiple fracturi bază de craniu, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, traumatism toracic, contuzii parietale, acesta fiind preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat echipajului cu medic care a transportat victima la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Din CPU, victima a fost preluată de un echipaj cu medic, în vederea efectuării transferului interclinic la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.

Persoanele au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, pentru luarea unei măsuri preventive faţă de aceştia.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0