Tânăr care practica braconajul cu ogari, prins în flagrant de polițiști

Tânăr care practica braconajul cu ogari, prins în flagrant de polițiști

 

 

Miercuri, 31 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Neamț au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.

Astfel, în cursul zilei de ieri, tânărul de 17 ani, din Boțești, a vândut unei alte persoane un câine din rasa ogar, contra sumei de 400 lei, după ce, în prealabil, a făcut o demonstrație de scotocire și depistare a unui iepure sălbatic pe fondul de vânătoare nr. 46 Săbăoani, administrat de AVPS Roman.

„Persoana în cauză a fost preluată de polițiști de la locul demonstrației, stabilindu-se că tânărul mai deținea și un al doilea câine din rasa ogar asupra sa, pe care intenționa să-l comercializeze. Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, constând în practicarea vânătorii cu ogari sau metiși de ogari, faptă prevăzută de articoul 42, alineatul din Legea nr. 407/2006, modificată și pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

Cei doi câini din rasa ogar au fost indisponibilizați de organele de cercetare penală și lăsați în custodie la adăpostul pentru câini fără stăpân aflat în subordinea Primăriei Municipiului Roman, fiind incidente prevederile articolului 46 din Legea nr. 407/2006, conform cărora bunurile folosite la braconaj se confiscă, mai precizează reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Inchisoare si cainii confiscati! ce sa o mai lungim,au fost prinsi,sunt vinovati,sa plateasca.