Tag: strategie de dezvoltare

Grupul de Acţiune Locală "Podişul de Nord al Bârladului" (GALPNB) pregăteşte strategia de dezvoltare prin care beneficiarii publici şi privaţi vor putea accesa mai uşor fondurile europene nerambursabi ...
Documentul aprobat luni de consilierii judeţeni stă la baza oricărui proiect de obţinere a fondurilor europene. Autorităţile judeţene aşteaptă acum startul finanţarilor din actualul exerciţiu financia ...
Realizarea unui hub logistic, incluzând transferul rutier - feroviar, va da noi șanse de dezvoltare Romanului. Alimentarea cu apă a tuturor localităților ne va ridica în lumea civilizată. Se are în ve ...
Luni, 16 martie, a avut loc prima dezbatere publică privind strategia judeţului până în anul 2023. Documentul dezbătut de autorităţi este obligatoriu pentru accesarea de fonduri europene. Cei prezenţi ...
Documentul este aproape gata, dar reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ au cerut unele corecţii. Zona Romanului are mari oportunităţi de dezvoltare, datorită poziţiei geografice şi a coridorului d ...
Până la sfârşitul anului, strategia de dezvoltare a judeţului va fi gata. La acest moment, există o analiză a stării actuale şi câteva perspective ce ar putea fi fructificate în următorii ani. Zona Ro ...
Strategia de dezvoltare a municipiului Roman pentru perioada 2014 - 2020 va costa între 15.000 şi 30.000 de euro. Strategia de dezvoltare reprezintă o analiză obligatorie pentru orice administraţie lo ...
7 / 7 articole