Tag: strada Gloriei

 Marți, 7 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 45 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gloriei, fiind sub influența alc ...
  Autoritățile locale romașcane au anunțat faptul că au finalizat două noi parcări de reședință, pentru care, în perioada următoare, vor scoate și la licitație concesionarea locurilor de ...
  Pompierii romașcani au intervenit duminică, 29 ianuarie, în sprijinul unei familii de pe strada Gloriei, din Roman, a cărei locuință a fost afectată de un incendiu, cauzat, cel mai pro ...
  Duminică, 28 ianuarie, în jurul orei 12.40, pompierii romașcani au fost alertați despre producerea unui incendiu la o casă din municipiul Roman, de pe strada Gloriei. La locul indicat ...
 Vineri, 15 septembrie, în jurul orelor 12.30, Dispeceratul Integrat ISU - Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, despre produce ...
 Programul de modernizarea alei și de realizare a locurilor de parcare a intrat în linie dreaptă. În această săptămână se lucrează simultan la mai amenajarea unor locuri de parcare în zona Gl ...
 În noaptea de joi spre vineri, 2 spre 3 februarie, o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Poliţiei municipiului Roman a identificat, pe strada Gloriei, un grup de tineri, cu vâr ...
7 / 7 articole