Tag: sarbatoare

1 2 3 8 20 / 160 articole
Jandarmeria Neamț recomandă cetățenilor să evite deplasările spre municipiul Iași, în vederea participării la Prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceasta și în contextul în care la eveniment pot p ...
Datele oficiale ale autorităților locale arată că duminică, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, în centrul orașului au fost aproximativ 8.500 de romașcani care au dorit să participe la parad ...
 În fiecare an, pe 29 iunie sunt sărbătoriţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sfinții Apostoli Petru și Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiindcă au fost „căpeteniil ...
  Sfânta Parascheva - sau „Sfânta Vineri”, cum este numită în popor - este patroana oraşului Iaşi şi a Moldovei, dar şi ocrotitoarea celor aflaţi în suferinţă. În fiecare an, pe 14 octom ...
  CFR Călători informează că, în perioada 11 - 15 octombrie, pentru pasagerii care doresc să călătorească spre sau dinspre Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, capacitatea de tr ...
 Vineri, 14 septembrie, credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci. Este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, închinată crucii Domnului nostru Iisus Hristos ...
 Ca în fiecare an, în luna decembrie, administrația publică locală îi sărbătorește pe cei care împlinesc 50 de ani de la căsătorie. Joi, 20 decembrie, la restaurantul Brăduțul, au fost invitate ...
 Ca în fiecare an, administrația publică locală a pus la dispoziția romașcanilor gratuit, cu sprijinul unui transportator, mai multe mijloace de deplasare la Iași, pentru a participa la pelerin ...
 În perioada 11 - 15 august, cu ocazia sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, la nivelul judeţului Neamț, dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică a fost suplimentat cu pest ...
 Cu binecuvântarera Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, duminică, 2 iulie 2017, în parohia Vad-Iucșa din Protopopiatul Roman, a avut loc manifestarea cultural-religioasă intitu ...
 Spitalul Municipal de Urgență Roman și Societatea de Istorie a Medicinei și Farmaciei organizează sâmbătă, 26 noiembrie, un eveniment dedicat medicilor romașcani care au ieșit la pensie. Afl ...
 Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc sâmbătă, 6 august, dumnezeiasca schimbare la față a lui Isus Hristos, eveniment ce a avut loc în ultimul an al propovăduirii Sale. Sărbătoarea "Sc ...
În fiecare an, pe 3 februarie, creştinii romano-catolici îl comemorează pe Sfântul Blaziu, protectorul bolilor de gât. Sfântul Blaziu, episcop de Sebasta, a trăit în Armenia. El a rămas în memoria cre ...
Creştinii sărbătoresc marţi, 2 februarie, Întâmpinarea Domnului. Numită în popor şi Stretenia (după numele vechi slavon), aceasta este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conform ...
Sfinţii Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt consideraţi cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii. Biserica din satul Recea, construită în 1936, îşi sărbătoreşte hramul. ...
Credincioşii ortodocşi de rit vechi vor sărbători trecerea dintre ani în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, iar Boboteaza pe 19 ianuarie. Ca şi Crăciunul, Boboteaza este precedată de ajunul sărbătorii, c ...
Ziua sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie) încheie sărbătorile de iarnă începute cu Naşterea Domnului. Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai poporului român. Este protec ...
Creştinii ortodocşi sărbătoresc miercuri, 6 ianuarie, Botezul Domnului, sărbătoare numită în popor şi Bobotează. În această zi, în biserici se săvârşeşte slujba aghesmei celei mari, apa sfinţită pe ca ...
Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" din Roman, situată între corpul B al Colegiului Naţional "Roman-Vodă" şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, se pregăteşte pentru sărbătoarea de hram. Slujba vecern ...
Sfântul Ierarh Nicolae este un sfânt cinstit de toată creştinătatea, la data de 6 decembrie. Cinstirea sa este uneori mai mare decât a unora dintre apostoli. Personalitatea sa cumulează trei elemente ...
1 2 3 8 20 / 160 articole