Tag: investitii

1 2 3 10 20 / 200 articole
Compania Delgaz Grid, parte a Grupului E.ON România, a investit 2,9 miliarde de lei (677 milioane de euro) începând din anul 2005, în principal pentru modernizarea rețelei de distribuție a gazelor nat ...
Primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, a prezentat vineri, 27 noiembrie, în cadrul conferinței de presă săptămânale, stadiul la nivelul ultimului trimestru al anului pentru realizarea lucră ...
 Între investițiile care se derulează în Roman în această perioadă se numără și lucrări de anvergură în cartierele Petru Rareș și Nicolae Bălcescu, lucrări care sunt aproape să fie finalizate, ...
 Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, a investit anul trecut 457 milioane de lei în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie de energie electrică ...
 De anul trecut, Primăria Roman a inițiat un program privind bugetarea participativă, prin care fiecare romașcan să poată decide cum sunt cheltuiți o parte din banii bugetului local. Anul acest ...
 De marți, 14 aprilie, au demarat lucrările de asfaltare în cartierul lipovenesc, iar până vineri vor fi asfaltate străzile Nicolae Bălcescu, I.L. Caragiale., Izvor și Fundătura I.L. Caragiale, ...
 Joi, 12 martie, la Spitalul Municipal de Urgență Roman a fost prezent, într-o vizită de lucru, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ionel Arsene. La spital, președintele CJ Neamț a pu ...
 Delgaz Grid, compania de distribuţie de electricitate și gaze naturale a Grupului E.ON România, a investit anul trecut peste 12 milioane de lei pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de ...
 Compania Delgaz Grid a realizat trei proiecte de investiții, anul trecut, în județul Neamț, cu o valoare totală de peste trei milioane de lei, care au vizat modernizarea conductelor și branșam ...
 În cadrul unei conferințe de presă desfășurate luni, 6 ianuarie, primarul municipiului Roman, Lucian Micu a făcut referire la principalele investiții programate a se desfășura în oraș în 2020. ...
 Vremea caldă din ultima perioadă a permis municipalității să continue și în luna decembrie mai multe lucrări de investiții aflate în derulare la nivelul municipiului Roman, acolo unde în mai m ...
 În această perioadă, la Spitalul Municipal de Urgență Roman s-au efectuat noi investiții în aparatură medicală, au informat vineri reprezentanții unității medicale.Astfel, pentru Secția ORL ...
 Pacienții Spitalului Municipal de Urgență Roman urmează a beneficia de îngrijiri medicale mai bune, în urma investițiilor derulate în acest an de reprezentanții unității medicale, atât în ceea ...
 Spitalul Municipal de Urgență Roman are în dotare cinci echipamente medicale noi. Este vorba despre aparate de anestezie generală, primite de la Ministerul Sănătății – Unitatea de Management a ...
 Spitalul Municipal de Urgență Roman va investi, în acest an, sume importante în achiziția de aparatură medicală performantă. Unitatea medicală romașcană a primit de la Ministerul Sănătății fon ...
 Vineri, 26 iulie, un contract major de investiții în infrastructura rutieră a fost semnat de către președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ionel Arsene (foto), și reprezentanții a opt fi ...
  Conducerea administrației publice locale a prezentat luni, 3 iunie, în conferința de presă săptămânală, câteva dintre lucrările care se desfășoară în acest moment în Roman și stadiul d ...
  La Primăria municipiului Roman s-au încheiat marți, 29 ianuarie, dezbaterile cu principalele categorii socio-profesionale din oraș, purtate începând de săptămâna trecută, pe marginea a ...
  Administrația publică locală a identificat o nouă sursă de finanțare prin accesarea de fonduri europene, prin care ar putea rezolva câteva din problemele importante ale orașului, în sp ...
  Cei 21 de consilieri locali sunt convocați miercuri, 11 aprilie, în ședință pentru a aproba un singur proiect de hotărâre, cel privind aprobarea contractării și garantării unei finanță ...
1 2 3 10 20 / 200 articole