Tag: indemnizatii

  Casa Județeană de Pensii Neamț informează că, urmare a aprobării și publicării Ordonanței de Urgență nr. 103/2018, de la 1 ianuarie 2019, valoarea indemnizațiilor ...
 Primăria municipiului Roman, anunță, printr-un comunicat de presă, că indemnizațiile asistenților personali, aferente lunii octombrie, nu au fost plătite, deoarece fond ...
 În primele trei luni ale acestui an fost depuse la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ 1.866 de dosare de încadrare în grad de ...
La finalul anului 2015, în judeţul Neamţ erau înregistrate 19.147 de persoane cu handicap. Indemnizaţiile plătite în 2015 acestora au însumat 15 milioane de euro.Anul 2015 a ...
Peste 3.000 de persoane care au fost persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere din 1940 vor avea indemnizaţii mărite, începând cu luna iulie. Prin ado ...
Indemnizaţiile lunare ale veteranilor de război au fost majorate cu 75% faţă de valoarea aflată în prezent în plată. Decizia a fost luată de Guvern miercuri, 29 aprilie, când se ...
Din 2013, indemnizaţia netă a unui consilier judeţean pentru şedinţele de comisie şi pentru cele de plen este de 788 de lei. Indemnizaţia brută a unui consilier local este de 260 ...
Un copil cu handicap mediu primeşte lunar de la stat 123 de lei, în timp ce unul cu handicap accentuat primeşte 163 de lei. Copilul cu handicap grav primeşte 190 de lei, plus o i ...
În judeţul Neamţ sunt 18.124 de persoane cu handicap, pentru care statul a plătit indemnizaţii de aproximativ 4.700.000 de lei, anul trecut. Pentru a ajuta persoanele cu hand ...
Primăria municipiului Roman anunţă că plăţile aferente indemnizaţiilor membrilor comisiilor de votare de la turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale se vor efectua la casieria ...
Peste un milion de lei va ajunge în judeţ pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. Aproximativ 3.000 de nemţeni sunt beneficiari ai acestei hotărâri de Guvern.Pe ...
Şomerii pot primi de la bugetul de stat, cu respectarea anumitor condiții, prime de încadrare de 500 de lei sau prime de mobilitate, care pot fi de 1.000 sau 3.500 de lei.Șom ...
* un nemțean primește ajutor de șomaj de 2.434 lei * doar 18 șomeri din Neamț primesc indemnizații mai mari de 1.000 de lei *Cea mai mare indemnizație de șomaj plătită de Ag ...
Cel mai bine plătit a fost senatorul PDL Toader Mocanu. Suma netă încasată de el în iunie a fost de 7.812 lei. Un deputat a fost răsplătit cu numai 4.570 lei, la care se adaugă m ...
Membrii birourilor electorale și supraveghetorii secțiilor de votare sînt plătiți pentru munca lor. Indemnizațiile sînt stabilite prin lege și se impozitează. La instituțiile pub ...
15 / 15 articole