Tag: IGSU

Potrivit sondajului realizat de IRES pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de 10 ani nesupravegheați în locuință. ...
 În fiecare an, în data de 28 februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România, prilej de rememorare a momentului istoric care a consacrat înfiinţarea primelor structuri de protecţ ...
 Sub un minut. Atât a durat cel mai devastator cutremur petrecut în urmă cu 43 de ani, pe 4 martie. Impactul a fost tragic: 1.600 de oameni și-au pierdut viața și alți 11.000 s-au aflat sub dăr ...
 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) continuă și în acest an campania de informare a populației cu privire la semnificația semnalelor de alarmă. Astfel, miercuri, 8 ianuarie ...
 Numai în ultimele două zile, opt persoane din județele Neamț și Bacău au fost găsite inconștiente, intoxicate cu dioxid de carbon, acumulat în spații închise pe timpul fermentării mustului și, ...
  Peste 1.000 de persoane au decedat în incendiile din ultimii șase ani, la nivel național, aproape jumătate dintre victime fiind copii şi vârstnici. Necunoaşterea regulilor de prevenire ...
  Circa 6.000 de incendii la locuinţe au loc, în medie, anual în România, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) pentru perioada ianuari ...
  Mai multe coloane de autospeciale ale pompierilor au putut fi zărite sâmbătă traversând centrul municipiului Roman, acestea făcând parte dintr-un exercițiu desfășurat la nivel național ...
  În prima jumătate a acestui an, peste 204 persoane și-au găsit sfârșitul în lacuri și râuri din întreaga țară, precum și în Marea Neagră. Printre victime se numără peste 30 de copii, a ...
 În ultimii cinci ani, în România, s-au produs în medie 6.200 de incendii la locuinţe anual, în urma cărora circa 350 de persoane au fost rănite, iar alte 190 şi-au pierdut viaţa, potrivit st ...
 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. ...
 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura, săptămâna aceasta, un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare ...
 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura, săptămâna viitoare, un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența siste ...
 În anul 2016, la nivel naţional s-au produs 20 de explozii urmate sau neurmate de incendiu, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 16 au fost rănite, informează Inspector ...
 Proiectul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) - „Salvator din pasiune” - continuă la nivel naţional și în 2017.Interesul crescut pe care cetățenii l-au manifestat î ...
Statistica se raportează la perioada în care a fost realizată o campanie de informare a IGSU şi a E.ON. Parteneriatul public-privat va continua şi în următoarele 12 luni.Inspectoratul General pent ...
Coșurile de fum necurățate la timp pot provoca adevărate tragedii. În ultimele zile s-au produs mai multe evenimente nedorite, la baza cărora a stat această neglijență. S-au înregistrat 12 victime, di ...
Apropierea iernii pune în alertă reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), întrucît în sezonul rece apar situații de urgență generate de scăpări de gaze sau explozii al ...
Aceasta este denumirea unei campanii naționale de informare, realizată cu sprijinul IGSU și al E.ON. Statisticile arată că, săptămînal, un copil devine victimă a incendiilor. Anual, sute de oameni mor ...
19 / 19 articole