Tag: groapa de gunoi

 Aşa cum era de aşteptat, groapa improvizată de la Roman s-a umplut. După ce ea fusese gândită să funcţioneze un an şi un pic, preluând, iniţial, şi deşeurile comunelor din zonă, a fost, ulte ...
Consiliul Judeţean Neamţ a pregătit două adrese care au fost trimise către Primăria municipiului Roman şi către cea a oraşului Tîrgu Neamţ, prin care le pune în vedere faptul că riscă amenzi din parte ...
Administraţia de la Roman estimează că peste 400.000 de lei ar putea fi cheltuiţi pentru extinderea neprevăzută a gropii de gunoi de la Roman. Depozitul de la Girov este finalizat, dar nefuncţional în ...
În dimineața zilei de sâmbătă, 19 iulie, la groapa de gunoi din Roman a fost găsit cadavrul unei femei în stare avansată de descompunere. Nu se știe, deocamdată, identitatea  și condițiile în care a m ...
Depozitarea deşeurilor va deveni o problemă peste o lună şi jumătate, atât pentru romaşcani, cât şi pentru locuitorii comunelor din zona arondată municipiului. Prezent la o întâlnire de lucru cu repre ...
Incendiu la groapa de gunoiÎn noaptea de luni spre marţi, la ora 3.44, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman au fost alertaţi şi au intervenit, cu patru subofiţeri şi o au ...
În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, ce se va desfăşura vineri, 11 octombrie, consilierii romaşcani sunt aşteptaţi să voteze un proiect de hotărâre prin care groapa neconformă de guno ...
Un cetăţean din comuna Horia a sunat sâmbătă, 17 august, la 112, pentru a anunţa faptul că fiul său nu s-a mai întors de la pescuit.Apelul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Secuieni ...
Luni au demarat lucrările de închidere a gropii de gunoi din Roman, procedură care va trebui finalizată în februarie 2014.Amplasamentul pe care se află groapa de gunoi a fost predat firmei de proi ...
Groapa de gunoi de la Roman se închide până în februarie 2014. Acțiunea este parte a unui proiect finanțat cu fonduri europene, respectiv 42.140.956 de euro. La Cordun se va construi o stație de sorta ...
10 / 10 articole