Tag: cersetorie

Luni, 5 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a un ...
 Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a lansat, la începutul acestei luni, campania de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin cerşetorie, „Dă-i libe ...
Cerşetoria se dovedeşte a fi una dintre cele mai bănoase ocupaţii. Poliţiştii locali, atunci când prind cerşetori şi îi aduc la sediu pentru a-i amenda, scot din buzunarele cerşetorilor salariile lor ...
Poliţiştii locali au fost sesizaţi cu privire la un minor care a fost pus de părinţi să cerşească în zona Kaufland. Copilul a fost dus la spital, iar părinţii au fost sancţionaţi.În fiecare săptăm ...
Zeci de copii agresează romaşcanii, cerşind bani. Când primesc alimente sau haine, le aruncă, spre stupoarea oamenilor miloşi. Poliţiştii au suport legal doar pentru a-i duce la domiciliu, în Roman sa ...
Lovit în drum spre schiMarţi seară, în jurul orei 19.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Doljeşti au fost sesizaţi de către Paul P., de 18 ani, din Buruieneşti, despre faptul că, în timp ...
36 de persoane au fost amendate de poliţiştii locali pentru că cereau donaţii în numele unor organizaţii nonguvernamentale. Poliţiştii locali avertizează populaţia că astfel de practici sunt ilegale. ...
Zilnic, zeci de cerșetori sînt sancționați de Poliția Locală. Noua "modă" din rîndul cerșetorilor este aceea de a apela la mila trecătorilor ținînd prunci în brațe. Instituțiile statului pot proteja m ...
Benone Damian, directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă, intenționează să înainteze Ministerului Educației un proiect educațional care să aibă ca efect, pe termen lung, diminuarea fenomenului ...
9 / 9 articole