Tag: campanie electorală

 Luni, 14 octombrie, liberalii nemțeni au marcat public debutul campaniei electorale. Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț și romașcanii Lucian Micu, primarul municipiului Roman, George Laz ...
  Joi, 11 aprilie, a avut loc Adunarea Generală a Organizației Roman a Partidului Național Liberal, la care au participat membrii organizațiilor liberale din Roman, dar și din comunele d ...
 De la mijlocul acestei săptămâni va începe montarea celor 18 panouri pentru afișajul electoral în vederea bunei desfășurări a campaniei electorale pentru alegerile parțiale din 11 iunie pent ...
 Cine spune că Biserica lucrează pentru credincioși, în slujba lui Dumnezeu, nu a fost prezent marți, 16 mai, la manifestările prilejuite de cea de-a VII-a ediție a Zilelor închinate marelui ...
De departe ședința ordinară de Consiliu Local de joi, 17 noiembrie, a fost cea mai interesantă pe anul în curs, și asta nu pentru că pe ordinea de zi se afla proiectul privind stabilirea taxelor pentr ...
 702 competitori electorali participanţi la alegerile locale din data de 5 iunie 2016 au solicitat Autorităţii Electorale Permanente rambursarea unor cheltuieli electorale, în cuantum total d ...
 Vă vine sau nu să credeţi, campania electorală, cel puţin pentru alegerile locale din 5 iunie 2016, este plătită de fiecare dintre cetăţenii acestei ţări. Ziarul de Roman vă prezintă, în con ...
 Începând de vineri, 6 mai, se dă startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale ce sunt programate în data de 5 iunie. Dacă în ţară legile sunt interpretabile, se schimbă de ...
În 1918, aveau drept de vot doar cei care aveau venituri şi, ca urmare, plăteau impozit la stat. Candidaţii pentru Cameră şi Senat proveneau din familiile cu stare ale oraşului. Campania electorală se ...
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a interzis implicarea instituţiilor de învăţământ în campania electorală.Profesorii simpli sau şefii instituţiilor de învăţământ care doresc să se implice, pen ...
Aceștia trebuie să aleagă conducerea Camerei Agricole Neamț. Scrutinul va fi similar alegerilor locale sau parlamentare, doar că va exista o singură secție de votare în fiecare comună. Ju ...
La aproape 81 de ani, Dumitru Cozma nu a lipsit niciodată de la vot. El consideră că nu există mari deosebiri dintre campaniile electorale de astăzi şi cele de acum mai bine de 60 de ani.    ...
Participanții la campaniile electorale nu au voie să lipească afișe electorale pe stâlpii care aparțin rețelei de distribuție a energiei electrice.  Companiile de distribuție E. ...
Stâlpii de iluminat din mai multe cartiere ale orașului au fost umpluți cu afișe electorale. În noaptea de vineri spre sâmbătă, echipele Rossal au muncit pentru a curăța stâlpii din municipiu. Sancțiu ...
(P) Asistăm, în ultimul timp, la o serie de opinii ale unor oameni politici importanți, formatori de opinie sau persoane cu funcții de demnitate publică, pline de replici tăioase la adresa adversaril ...
Conform prevederilor legale în vigoare, atît partidele politice, cît și candidații independeți la funcțiile de primar sau consilieri sînt obligați să depună situația financiară a donațiilor primite în ...
Primarii și consilierii aleși duminică, 10 iunie, vor fi validați în aproximativ două săptămîni. Pînă atunci, partidele sînt obligate să facă publice rapoartele privind cheltuielile din campania elect ...
USL a depus o plîngere penală împotriva unor angajați ai Primăriei Roman și împotriva directorului Poliției Locale. Aceștia sînt acuzați că au demontat abuziv materiale electorale și le-au depozitat f ...
În Neamț va începe o campanie pentru descurajarea celor care vor să voteze ilegal pentru a favoriza un anume candidat sau partid. Primele acțiuni se vor desfășura în perioada 7 - 13 mai.  ...
19 / 19 articole