Sute de romașcani, prezenți la concertul Orchestrei Metropolitane București. FOTO

Sute de romașcani, prezenți la concertul Orchestrei Metropolitane București. FOTO

 

 

Duminică, 11 noiembrie, grădinile Centrului Eparhial din Roman au găzduit un concert susținut de Orchestra Metropolitană București, eveniment inițiat de Asociația Municipiilor din România și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Municipiul Roman a fost selectat alături de alte orașe pentru a beneficia de acest eveniment, oferind sutelor de romașcani prezenți posibilitatea de a se bucura de un concert susținut de Orchestra Metropolitană București, condusă de dirijorul Daniel Jinga. Acest eveniment cultural face parte din seria activităților inițiate de municipalitate în context centenar și desfășurate în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

În deschiderea seratei muzicale, Lucian Micu, primarul municipiului Roman, a adresat mulțumiri invitaților speciali apoi, de pe scena special amenajată pentru acest eveniment cultural, membrii Orchestrei Metropolitane București și-au arătat virtuozitatea sub genericul „Rapsodiem – de la Geneză la Centenar”. Publicul romașcan s-a bucurat de acest regal muzical, răsplătind cu aplauze măiestria artiștilor.

La final, IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a adresat un scurt cuvânt membrilor orchestrei și romașcanilor prezenți: „Mulțumim celor care au ales grădina Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru acest eveniment cultural organizat în An Centenar la Roman. Acum 100 de ani ostașii români mureau pe câmpurile de luptă pentru a apăra pământul acestei țări imaginat ca o frumoasă grădină, numită mai târziu, pentru credința românilor și mulțimea mănăstirilor, Grădina Maicii Domnului. Această grădină, apărată de ostași acum 100 de ani, poate rămâne frumoasă numai dacă vom munci împreună pentru scoaterea tuturor buruienilor care încearcă să-i sufoce frumusețea. O grădină nu este frumoasă dacă nu este îngrijită. Concertul din această seară s-a organizat aici unde sunt urmele moșilor și strămoșilor noști, iar membrii Orchestrei Metropolitane București au fost niște temerari aducând contribuția lor la cinstirea celor care au câștigat libertatea națională”.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0