Despre E-urile din alimente
Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012 11:48:02
E-urile, denumite și aditiviti alimentari, sînt substanțe chimice care se adaugă în produsele alimentare. Rolul acestora este de a îmbunătăți aspectul și consistența, de a da culoare alimentelor, de a potența gustul acestora sau de a le prelungi termenul de valabilitate. Regăsim E-uri în aproape toate alimentele, de la banala pîine pînă la lactate și prăjituri.
Sub denumirea de E-uri sînt grupate, de fapt, o multitudine de substanțe care îndeplinesc scopuri bine stabilite: coloranți, conservanți, îndulcitori, stabilizatori, emulgatori, agenți de afînare, agenți de antiaglomerare, potențiatori de arome etc.
O parte dintre aceste E-uri pot declanșa boli ale aparatului digestiv
E-urile dăunătoare din alimente sînt vinovate pentru apariția diferitelor afecțiuni medicale, de la alergii și tulburări gastrice la boli hepatice și chiar cancer. Mai grav este că unele dezechilibre produse de E-uri nu dau simptome, însă afectează grav sănătatea organismului pe termen lung. Creșterea nivelului colesterolului reprezintă unul dintre aceste dezechilibre "silențioase" care nu dor, nu dau simptome, dar care dăunează grav sănătății inimii și a arterelor coronare. Cele mai grave consecințe ale nivelului crescut al colesterolului sînt infarctul miocardic si accidentul vascular cerebral.
Alte boli asociate cu E-urile din alimente sînt alergiile, dereglările hormonale, bolile ficatului și aparatului digestiv și cancerul.
Alimentele cu cele mai multe E-uri
Unele alimente au mai multe E-uri decît altele. Veți observa, citind etichetele fiecărui produs, că este foarte greu să ne ferim de E-uri în totalitate. Din acest motiv trebuie să încercăm, pe cît posibil, să reducem numărul lor, alegînd acele alimente care conțin cît mai puține chimicale.
În general, trebuie să ne ferim de alimentele procesate, de semipreparate, de băuturi răcoritoare, de produsele fast food care conțin potențiatori de arome, de mezeluri care conțin conservanți, coloranți și potențiatori de gust și de prăjiturile din comerț, pline de coloranți alimentari și îndulcitori.
E-urile cele mai nocive sănătății
Pentru că amenințările ce vin din partea E-urilor sînt serioase, este bine să cunoaștem temeinic ce conține mîncarea pe care o consumăm, care sînt E-urile dăunătoare și ce boli declanșează acestea.
E 102 (tartrazina) și E 110 (galben portocaliu)
E 102 și E 110 sînt coloranți alimentari artificiali care, consumați des, afectează buna funcționare a ficatului și a rinichilor. Îi găsim în prăjituri, sosuri, lactate și brînzeturi, glazuri, pește afumat, icre, înghețată, snack-uri, muștar, gem și dulceată, deserturi și supe instant etc.
E 104 (galben de chinolina)
E 104 este tot un colorant, însa la fel de periculos ca cele de mai înainte. Intră în compoziția cosmeticelor (rujuri, parfumuri) dar și în a alimentelor precum sucurile de fructe, înghețata, bomboanele și budinca instant. Atenție mare și la ce cumpărați din farmacie, pentru că E 104 poate fi găsit inclusiv în medicamente! Galbenul de chinolina este asociat cu astmul și cu apariția ADHD.
E 220 (dioxidul de sulf)
E 220 se găsește mai ales în bere și vin și este responsabil de apariția durerilor de cap, a amețelilor, a deranjurilor stomacale. Citiți etichetele băuturilor alcoolice întrucît, conform legislației Uniunii Europene, vinurile cu o concentrație mai mare de 10 mg/ml de E 220 au inscripționată atenționarea "conține sulfiți". E 220 se mai găsește și în fructele uscate, mai ales în caise, pentru că păstrează culoarea fructelor și previne putrezirea lor.
E 951 (aspartamul) și E 952 (acidul ciclamic/ciclamatul de sodiu/ciclamatul de calciu)
E 951 și E 952 sînt îndulcitori artificiali. E 951 sau aspartamul este de 200 de ori mai dulce decît zaharoza și este întîlnit în produsele zaharoase, în băuturile răcoritoare și în guma de mestecat. Este asociat cu tulburarile digestive, cu apariția tumorilor cerebrale, a diabetului și este cancerigen. E 952 se folosește de obicei în combinație cu zaharina. Este interzis în Statele Unite încă din 1970, după ce a fost asociat cu apariția cancerului în mod indirect, potențînd efectele altor substanțe cancerigene.
E 621 (glutamatul de sodiu)
Glutamatul de sodiu este un potențiator de aromă frecvent întîlnit în multe produse alimentare. Dintre toți potențiatorii de arome, glutamatul de sodiu este cel mai periculos pentru sănătate și produce grețuri, vărsături, palpitații, aritmii, dureri de cap. Însa cea mai gravă consecință a consumului de glutamat de sodiu este afectarea senzației de sațietate. Consumul de alimente cu E 621 acționează la nivelul creierului, care nu mai știe cînd să transmită semnalul că este cazul să ne oprim din mîncat pentru că ne-am săturat. În plus, potentează gustul mîncării, făcînd-o irezistibil de delicioasă.
E 122 (azorubin), E 124 (roșu cochineal A), E 128 (roșu 2G) și E 129 (roșu allura AC)
E 122, E 124, E 128 și E 129 sînt coloranți alimentari întîlniți în băuturi răcoritoare, compoturi, prăjituri, bomboane, băuturi alcoolice. E 124, E 122 și E 129 sînt interzise deja în anumite țări din UE și în SUA, iar E 128 este interzis din 2007 de către Comisia Europeană din cauza riscurilor pe care le prezintă alimentele ce îl contin.
E 211 (benzoat de sodiu) și E 212 (benzoat de potasiu)
Benzoatul de sodiu și benzoatul de potasiu sînt conservanți utilizați în dressing-urile pentru salate, în băuturile răcoritoare, în gem și dulceață, în murături, dar și în produsele de îngrijire precum apa de gură. Benzoatul de sodiu și de potasiu amestecat cu acidul ascorbic (vitamina C) formează benzen, o substanță cancerigenă.
E 320 (butilhidroxianisol) și E 321 (butilhidroxitoluen)
E 320 și E 321 sînt antioxidanți sintetici. Antioxidanții au rolul de a preveni rîncezirea grăsimilor. Se regăsesc în snack-uri, supe instant, sosuri, condimente, chips-uri, dar și în cosmetice. E 320 este considerat produs cancerigen și a fost interzis în California.
E 535 (ferocianura de sodiu) și E 536 (ferocianura de potasiu)
E 535 și E 536 sînt antiaglomeranți folosiți pentru a preveni aderarea particulelor una la alta. Sînt adăugați în sare pentru a împiedica formarea granulelor, în zahar, în orez, cîrnați, în brînză, jeleuri, lapte praf, făină etc.
E 924 (bromat de potasiu)
Bromatul de potasiu este un agent de tratare a făinii care se găsește în produsele de panificație. A fost interzis în UE, Canada și China pentru potențialul său cancerigen asupra oamenilor.
E-uri sănătoase
Există și cîteva E-uri bune, pe care este bine să le recunoaștem. Este vorba de substanțele naturale extrase din fructe și legume.
Licopenul (E 160) este un colorant roșu obținut din tomate. Licopenul este benefic pentru sănătate, fiind anticancerigen. De asemenea, este unul dintre alimentele care scad colesterolul în mod natural. E 162 este roșu de sfeclă, un alt colorant de culoare roșie, extras din sfeclă. E 300 este de fapt acidul ascorbic sau vitamina C. E 306 este vitamina E sau tocoferolul, cu rol puternic antioxidant.
Trimite pe
ȘTIRILE ZILEI
- Curtea de Conturi îi perfecționează pe funcționari Actualitate · Joi, 23 Februarie 2012, 00:59:41
- UNICEF are grijă de "copiii invizibili" Viață · Joi, 23 Februarie 2012, 00:54:06
- Suplimentare de centre pentru evaluarea psihosomatică a copiilor Actualitate · Joi, 23 Februarie 2012, 00:48:01
- Tîrgul ofertelor de studiu în străinătate Actualitate · Joi, 23 Februarie 2012, 00:42:55
- Datorii de jumătate de milion de lei la consumul de apă Actualitate · Joi, 23 Februarie 2012, 00:40:19
- Manuale noi de jumătate de milion de lei Actualitate · Joi, 23 Februarie 2012, 00:34:16
- Navetistă din județul Bacău, manager în turism Viață · Joi, 23 Februarie 2012, 00:30:24
- Iarnă cu facturi de infarct pentru romașcani Actualitate · Joi, 23 Februarie 2012, 00:23:25
- Noi disponibilizări la CFR Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 23:52:25
- Trusă de "prim-ajutor" pentru decedați Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 23:20:27
- Romașcani premiați la județeana de fizică Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 21:17:16
- Freza județeană se ține cu 1.000 de lei la trei ore Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 21:14:02
- Învățătorul Nelu Dumbravă oferă premiul colegilor Viață · Miercuri, 22 Februarie 2012, 21:04:57
- Fîntînile cu hidrofor din Moldoveni bat robinetul Viață · Miercuri, 22 Februarie 2012, 21:01:09
- Delegație din șapte țări la Școala Gîdinți Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 20:56:37
- Info-sănătate Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 20:52:56
- Acoperișul Școlii Giurgeni a fost învins de zăpadă Viață · Miercuri, 22 Februarie 2012, 20:49:52
- Traficanții de arme și-au recunoscut faptele Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 20:45:31
- Alimente pentru 20 de familii din comuna Ion Creangă Viață · Miercuri, 22 Februarie 2012, 20:40:12
- Avocat implicat în scandal pe holul Judecătorie Viață · Miercuri, 22 Februarie 2012, 20:37:42
Căutare
Cele mai citite ştiri
-
“USL pregătește un candidat valoros pentru Primăria Roman, o persoană cunoscută și apreciată”
2677 vizualizări ·
0 comentarii
Politică · Duminică, 19 Februarie 2012, 21:41:44 -
Fața Romanului se schimbă pînă la vară
2021 vizualizări ·
0 comentarii
Actualitate · Luni, 20 Februarie 2012, 22:08:43 -
Cît ne costă verificarea instalațiilor de gaze naturale
1345 vizualizări ·
1 comentariu
Actualitate · Miercuri, 22 Februarie 2012, 00:03:20 -
Modernizări în Piața Mare
1213 vizualizări ·
0 comentarii
Actualitate · Marţi, 21 Februarie 2012, 21:57:47 -
Șeful lui "Mutu" și al lui "Motan" a primit 30 de ani de închisoare
1208 vizualizări ·
0 comentarii
Viață · Luni, 20 Februarie 2012, 22:04:07 -
Mîinile vorbesc despre tine!
1162 vizualizări ·
0 comentarii
Timp liber · Sâmbătă, 18 Februarie 2012, 00:16:26 -
Zăpada arată cît de civilizați sînt romașcanii
1147 vizualizări ·
0 comentarii
Actualitate · Marţi, 21 Februarie 2012, 22:09:23 -
Primăria Roman ne-a scăpat de un vînzător de etnobotanice
1014 vizualizări ·
2 comentarii
Actualitate · Luni, 20 Februarie 2012, 22:33:52 -
Premiat de inspectorul care l-a scos "pe tușă"
935 vizualizări ·
0 comentarii
Viață · Marţi, 21 Februarie 2012, 21:45:09 -
Profesorii primesc între 402 și 1.290 lei
896 vizualizări ·
0 comentarii
Actualitate · Luni, 20 Februarie 2012, 21:39:46
Ascultă Nord Est FM
Comentarii
Știrea nu are niciun comentariuVă rugăm așteptați...