Stadiul lucrărilor de la sensul giratoriu Poarta Nord

Stadiul lucrărilor de la sensul giratoriu Poarta Nord

 

Autoritățile locale spun că lucrările de construire a sensului giratoriu Poarta Nord au intrat, în sfârșit, în linie dreaptă, fiind depășite etapele care au necesitat intervenții în fundație, la rețelele de utilități. Primarul Lucian Micu a declarat că, până la finele acestei săptămâni, ar trebui ca primul strat de asfalt să fie gata.

„În ceea ce privește sensul de girație – Poarta Nord, lucrurile mai delicate au trecut. Am avut mari probleme legate de instalațiile subterane, le-am depășit, iar din această săptămână va începe bordurarea pe latura dinspre Dedeman, ulterior asfaltarea și configurarea zonei centrale a giratoriului, astfel încât, spunem noi, pe la sfârșitul săptămânii, deja ar trebui să avem primele zone ale benzilor lărgite deja asfaltate. Acolo au trebuit deviate o serie de cabluri aparținând firmelor de internet, telefonie și așa mai departe, cabluri electrice, și, mai nou, era vorba despre un rest de conductă de fontă aparținând magistralei de alimentare a orașului. Era un segment pe care am preferat să îl schimbăm, pe fontă, tocmai în ideea de a nu avea probleme deosebite pe viitor. Deja am turnat toate căminele necesare și s-a turnat și primul strat de asfalt pe partea dinspre Petrom. Sunt adeptul lucrărilor făcute de calitate, și nu al lucrărilor făcute în viteză”, a declarat primarul Lucian Micu în conferința de presă săptămânală.

După ce se va face bordurarea și se vor turna straturile de asfalt, o altă lucrare mare va presupune crearea efectivă a sensului de girație și amplasarea statuii realizate prin donația oferită de societatea Dedeman. Chiar dacă la partea de mijloc a sensului se va mai lucra o perioadă, sensul de girație va fi funcțional după ce vor fi asfaltate benzile de circulație. Sensul de girație este prevăzut și cu iluminat pe bază de LED, pentru a oferi confort și vizibilitate bună pe timp de noapte conducătorilor auto.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0