Prima paginăSlide news

Sporturi care au fost jucate pentru prima dată în SUA și sporturi care nu au ajuns niciodată acolo

Deși există fani ai sporturilor în întreaga lume, nici o țară nu are aceeași cultură când vine vorba despre sport. Cele mai notabile diferențe apar între Europa și Statele Unite.

Sporturi care au fost jucate pentru prima dată în SUA și sporturi care nu au ajuns niciodată acolo

Dimensiune text

Baschetul și baseball-ul au fost create în Statele Unite, concepute pentru Statele Unite și ambalate pentru Statele Unite. Acestea satisfac sensibilitățile americane și sunt jucate pentru a fi consumate, concurând nu cu alte ligi care oferă același produs, ci cu Hollywood-ul și televiziunea prime-time. Fotbalul este sportul dominant al Europei, dar totodată și cel mai popular sport de pe planetă. Acesta a început să crească într-o eră a amatorilor, dar a fost considerat mereu mai mult decât o formă de divertisment: era vorba despre ceva comunal, chiar tribal. Cluburile erau înființate de biserici sau grupuri minoritare, pentru a reprezenta o clasă sau un interes, oraș sau regiune, chiar apartenență politică și religie. A apărut în Anglia în secolul al XII-lea și inițial se juca pe pajiști. Forma sa actuală datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. În afară de loviturile clasice cu piciorul, forma inițială implica și lovituri ale mingii cu pumnul. Nouă secole mai târziu, americanii tot nu îl îndrăgesc foarte mult, nu îl pun în practică și chiar îl numesc altfel decât europenii.

Americanii își iubesc sporturile, dar există multe altele, mai populare în afara granițelor lor, care le sunt puțin sau aproape deloc cunoscute.

Kabaddi este ca o combinație între lupte, sportul cunoscut ca red rover și cel cunoscut ca tag. Echipele trimit pe rând un atacator pe teren. Jucătorul respectiv înscrie un punct pentru fiecare membru al celeilalte echipe, pe care le poate păstra, atâta timp cât se întoarce în siguranță în partea sa de teren. Dar dacă echipa în apărare reușește să-l abordeze pe atacator înainte ca acesta să se întoarcă în partea sa de teren, apărarea primește un punct. În ceea ce privește durata fiecărei runde, jucătorii de kabaddi au un mod unic de a păstra timpul: atacatorul trebuie să cânte continuu „kabaddi” fără să respire – dacă arbitrul îl vede inspirând, runda sa se termină automat. Acest sport este jucat în proporții mari în prezent. Există mai multe ligi profesionale în Asia și este comun la Jocurile Asiatice încă din 1990.

Netball-ul este este similar cu baschetul, dar fără panouri în spatele coșului sau dribling-uri. Este popular în țările din Commonwealth, în special Australia, Noua Zeelandă, Anglia și Jamaica. Altă diferență cheie între acesta și baschet, în afară de cele deja menționate, constă în faptul că echipele au câte șapte jucători fiecare. De asemenea, este mai popular în rândul femeilor. Netball-ul este un meci al jocurilor din Commonwealth, iar mai multe țări au propriile lor ligi profesionale. Este totuși puțin probabil ca netball-ul să depășească baschetul în popularitate la nivel mondial în curând.

Unele sporturi și jocuri nu au nevoie de o introducere metodologică cu privire la originile lor, deoarece chiar numele spune multe de la început. Acesta este cazul jocului de poker Texas Hold’em, care era folosit în Robstown, Texas, la începutul anilor 1900. Chiar dacă bazele au fost puse în acel oraș, popularitatea sa a început să crească în jurul anului 1967, când Las Vegas l-a primit cu brațele deschise. Chiar din primele zile, adepții au dorit să îmbunătățească tehnica și de aceea acest joc are astăzi are o rutină foarte bine structurată.

Și în cazul chess boxing-ului, numele transmite destul de mult din ceea ce acest sport presupune. Este vorba despre implicarea logicii și totodată a sistemului muscular. Jucătorii pot câștiga printr-un knockout sau un șah-mat, iar totul se desfășoară în runde alternative de box și șah. Este răspândit în Regatul Unit, Germania, India și Rusia și deși ideea a venit dintr-o carte de benzi desenate, acesta a devenit cu timpul un sport extrem de serios. Există cluburi de chess boxing în mai multe țări, unul fiind chiar în Los Angeles. Potrivit Organizației Mondiale a Chess Boxing-ului, peste 800 de persoane aplică lunar pentru a participa la luptele din campionat.

În sportul afgan numit buzkashi, jucătorii călare încearcă să arunce o piele de capră decapitată în „cercul dreptății”. Cu siguranță acesta nu este un joc pentru cei care se scârbesc foarte rapid de anumite aspecte precum, în cazul de față, înlocuirea mingii cu ceva mai puțin comun pe terenurile de joc. În timp ce încearcă să înscrie, participanții trebuie să fie atenți pentru a evita să fie loviți de un bici rătăcit. Buzkashi este sportul național al Afganistanului, unde se joacă de peste 600 de ani. În multe orașe, meciurile se organizează în mod regulat vineri seara.

Sepak takraw este un sport care îmbină voleiul și fotbalul. Nu este popular în State încă, dar este adorat în Asia de Sud-Est, în special în Thailanda, Malaezia, Indonezia, Singapore și Myanmar. La fel ca în volei, jucătorii servesc o minge peste o plasă și încearcă să o plaseze pe partea cealaltă a terenului. Cu toate acestea, jucătorilor nu le este permis să își folosească mâinile, ci doar  picioarele, capul, genunchii și alte părți ale corpului. Mingea este realizată dintr-o fibră tare numită ratan. Sepak takraw este un element esențial al Jocurilor Asiatice, începând cu anul 1990.

Futsalul este dovada că toate continentele pot ajunge la un punct comun în ciuda diferențelor culturale. Acesta este o variantă a fotbalului, dar se joacă pe un teren mic, aflat în interior, care are o suprafață dură, iar mingea folosită este mai mică și mai grea față de mingea normală de fotbal. Spre deosebire de fotbal, echipele de futsal au câte cinci jucători și pot face înlocuiri nelimitate. Futsalul are o prezență internațională puternică, campionatele mondiale având loc la fiecare patru ani și campionatele continentale aproximativ la fiecare doi. Devine din ce în ce mai popular în orașele americane, deoarece terenurile de futsal sunt adesea mai ușor de instalat decât terenurile de fotbal.

Hurling-ul este unul dintre marile distracții ale Irlandei și este cunoscut drept cel mai rapid joc pe iarbă. Acesta a fost comparat cu lacrosse, hocheiul pe iarbă și baseball-ul. Echipele înscriu trei puncte aruncând mingea în plasă cu un băț de lemn cunoscut sub numele de hurley. Mingea poate prinde o viteză de 100 de mile pe oră și de aceea, jocul a primit porecla de „cel mai rapid joc pe iarbă”. Se poate spune că hurling-ul este ca o religie în Irlanda și unul dintre jocurile naționale cele mai apreciate în țară. În afara Irlandei, cluburile de hurling devin din ce în ce mai populare, în special în locuri cu populație irlandeză numeroasă, cum ar fi New York și Boston.

În caber toss, sportivii ridică un stâlp de aproximativ 6 metri și trebuie să îl arunce în așa fel încât acesta să se întoarcă o dată, să aterizeze perfect pe vârful său și să se îndepărteze de aruncător. O aruncare perfectă necesită o combinație de forță și tehnică. Acest sport este un element de bază al Jocurilor Highland, care se desfășoară în toată Scoția în fiecare primăvară și vară.

În ciuda diferențelor, Europa, SUA și celelalte continente împărtășesc entuziasmul pentru toate sporturile pe care le practică. Baseball-ul, fotbalul și hocheiul sunt fascinații globale, iar fanii și sportivii americani au îmbrățișat cu entuziasm ciclismul, inclusiv variante precum ciclocrossul, care își are originea în Europa. Sporturile din toată lumea împărtășesc caracteristici precum fani devotați, sponsorizări și superstaruri. Realizările atletice ne ajută să apreciem capacitatea umană și ne inspiră să ne străduim să obținem cele mai bune rezultate personale în orice activitate pe care alegem să o desfășurăm.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0