Spitalul va folosi o ambulanţă primită în urmă cu şase ani

O ambulanţă care stătea de mai bine de cinci ani în parcarea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, deoarece nu era înmatriculată în România, va putea fi utilizată în perioada următoare. Conducerea spitalului este nevoită să o înmatriculeze acum, pentru că celelalte ambulanţe din dotare sunt foarte vechi, una dintre ele s-a şi defectat de curând, deci nu mai pot face faţă solicitărilor.

„Spitalul foloseşte ambulanţele proprii pentru transportul pacienţilor între secţii, cum ar fi de la clădirea principală către clădirea secţiei de Pediatrie sau cea a Psihiatriei şi invers, sau pentru a aduce probele pentru analize”, a precizat medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului Roman.

Filiala de Crucea Roşie Italiană din Trento a donat, în 2008, o serie de ajutoare Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, printre care ferestre de aluminiu, boilere, calorifere, cearşafuri de unică folosinţă, multe alte materiale necesare pentru dotarea Centrului de Primire Urgenţe, dar şi o ambulanţă complet echipată. În acel moment, s-a încercat înmatricularea ambulanţei primite, însă procesul nu a mai fost finalizat, iar autospeciala a rămas în parcarea Spitalului Municipal, fără a putea fi utilizată. Între timp, unitatea medicală a folosit alte două ambulanţe din dotare, însă acestea s-au uzat moral, iar acum situaţia impune înmatricularea maşinii primite prin donaţie.

Spitalul deţine în acest moment trei ambulanţe.


COMENTARII

WORDPRESS: 0