Prima paginăSanatate

Spitalul Județean Piatra Neamț: „Secția ATI are aviz de la DSP”

Spitalul Județean Piatra Neamț: „Secția ATI are aviz de la DSP”

Dimensiune text

 

Ca urmare a unor speculații făcute în spațiul public cu privire la motivele care au condus la provocarea incendiului din salonul Anestezie Terapie Intensivă (ATI), conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț explică faptul că modificările realizate în vederea extinderii secției de ATI pentru a putea prelua un număr mai mare de pacienți pozitivi nu au afectat în niciun fel activitatea din salonul unde s-a produs incendiul.

Cele două secții ATI au aviz de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) cu privire la circuite. Zona în care s-a intervenit pentru extindere nu este funcțională și se află într-o zonă diferită față de cea în care s-a produs incendiul. În același timp, precizăm faptul că aparatura din secția ATI în care s-a declanșat incendiul era nouă, cu o durată de folosire de aproximativ un an.

Reamintim faptul că o anchetă se află în derulare și specialiștii sunt cei care vor stabili cauzele producerii acestui incendiu. Facem apel la reprezentanții instituțiilor statului să dea dovadă de responsabilitate și să încerce să nu ofere variante care nu sunt reale și nu fac decât să deruteze și mai mult opinia publică. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț nu dorește să intervină în niciun fel în politica editorială a mass mediei, solicitând, totuși, pentru o corectă informare a cetățenilor, ca informațiile oferite să fie însoțite și de punctul de vedere al unității medicale.

 

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț,
Comunicat de presă

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0