Spitalul a cheltuit 670.000 de lei cu pacienţii neasiguraţi

Dimensiune text

2.566 de pacienţii neasiguraţi au consumat, în 2013, din bugetul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, solicitând asistență medicală de urgență.

Cadrele medicale de la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman au tratat, anul trecut, prin intermediul Centrului de Primiri Urgenţe (CPU), 2.566 de persoane neasigurate. Cu spitalizarea, îngrijirile medicale şi tratamentul acestora s-au cheltuit aproximativ 670.000 de lei. Aceşti bani nu au fost decontaţi de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ, ci au provenit din fondurile proprii ale spitalului. „Toţi aceşti pacienţi neasiguraţi s-au prezentat la CPU. La Spitalul Roman, în general, în jur de 70% dintre internări provin din CPU, iar 10% dintre acestea reprezintă pacienţi care nu deţin o asigurare medicală. Pentru CPU, primim finanţare separată de la Ministerul Sănătăţii. Aşadar, banii cheltuiţi pentru aceşti pacienţi provin din fondurile spitalului primite de la Minister special pentru serviciul de Urgenţe”, a declarat economistul Leonard Achiriloaei, directorul financiar-contabil al spitalului.

În cazul în care un pacient fără asigurare medicală doreşte să beneficieze de anumite servicii medicale la Spitalul Roman, acesta trebuie să scoată diferite sume de bani din buzunar, în funcţie de ce anume are nevoie. De exemplu, pentru consultaţia iniţială a unui medic primar trebuie să achite 40 de lei, sau 30 de lei pentru consultaţia iniţială a unui medic specialist. Dacă vrea să i se facă o injecţie intramuscular trebuie să plătească cinci lei; pentru o injecție intravenos – 10 lei; 15 lei costă perfuzia, cinci lei un test de glicemie, 20 de lei un EKG cu interpretare sau 50 de lei o ecografie abdominală.

Cum să devii asigurat dacă nu ai loc de muncă

Pentru a beneficia de aceleaşi drepturi ca o persoană asigurată, persoanele fără loc de muncă trebuie să cotizeze la CAS. Cei care doresc să beneficieze în mod gratuit de serviciile acordate de medicii de familie, doctorii din spitale şi de laboratoarele de analize trebuie să plătească aproximativ 45 de lei pe lună, sumă ce reprezintă 5,5% din salariul minim pe economie. Astfel, o persoană neasigurată trebuie să se prezinte la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, unde va plăti contribuţia pe şase luni, iar cu chitanţa obţinută se prezintă la CAS, de unde va primi o adeverinţă de asigurat. Cu respectiva adeverinţă trebuie să se prezinte la un medic de familie, care îl va lua în evidenţă. Numai că, pentru a rămâne asigurată, persoana respectivă trebuie să achite în continuare, lunar, cei aproximativ 45 de lei, asta în condiţiile în care nu se angajează.
O altă posibilitate este coasigurarea, care poate fi făcută dacă un membru al familiei îşi asumă responsabilitatea de a lua în întreţinere mama, tata, soţul sau soţia. Este nevoie de acte care să ateste gradul de rudenie cu persoana asigurată. Documentele necesare sunt: act de identitate, documente care să ateste relaţia de rudenie sau căsătoria cu persoana asigurată, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri proprii, precum şi o declaraţie pe propria răspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declară că are în întreţinere persoana respectivă. După ce sunt depuse aceste acte la CAS, instituţia va elibera o adeverinţă de asigurat, cu care persoana coasigurată se va prezenta la un medic de familie, pentru luarea în evidenţă.


COMENTARII

WORDPRESS: 0