Sorina Monac, pe primul loc în preferințe la Gala Națională în Asistență Socială

Sorina Monac, pe primul loc în preferințe la Gala Națională în Asistență Socială

Sute de copii din Roman cresc fără părinţi. Doar doi părinţi au anunţat în grija cui şi-au lăsat copiii
30 de romașcani nu au luat tichetele sociale
Se distribuie tranşa a treia de tichete sociale

 

monac sorinaDirectorul Direcției de Asistență Socială Roman, Sorina Monac, avea, cu două zile înainte de momentul jurizării nominalizaților la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, cel mai mare număr de voturi la categoria „Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare”. Duminică, voturile primite de Sorina Monac depășiseră 1.100, fiind urmată, la mare distanță (circa 600 de voturi) de un reprezentant din Arad.

Finaliștii Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială, ediţia 2017 vor fi afișați în urma desfășurării etapei de jurizare (28 februarie – 13 martie). Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială este un eveniment organizat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali ce îşi propune să promoveze performanţa în domeniul social. În seara de 21 martie 2017, Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială își deschide cortina celei de-a IV-a ediții în inima Bucureștiului, la Ateneul Român, amfitrionul evenimentului fiind o altă romașcană, Andreea Marin.

În total, peste 6.000 de voturi au fost acordate la categoria „Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare”. Cei care vor să o susțină pe Sorina Monac o mai pot face până pe 27 februarie, accesând următoarea adresă – http://poll.cnasr.ro/ și alegând numele său din categoria „Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare”.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0