Șomeri în concediu medical

Dimensiune text

În fiecare lună, aproximativ 159 de şomeri nemţeni intră în concediu medical. Fiecare zi de concediu medical prelungeşte perioada în care şomerul beneficiază de indemnizaţia de şomaj.

Șomerii aflaţi în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Neamţ se îmbolnăvesc pe capete. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al instituţiei, în fiecare lună aproximativ 150 de nemţeni şomeri se află în concediu medical, iar pe toată perioada cât sunt bolnavi, şomajul se întrerupe, reluându-se după terminarea respectivului concediu. Astfel, perioada de acordare a indemnizaţiei se prelungeşte, chiar dacă veniturile şomerilor nu se măresc, ei fiind plătiţi cu sume între 75% şi 100% din indemnizaţia de şomaj, în funcţie de caz. Șomerii pot beneficia de concediu medical plătit timp de trei luni. Dacă, în anii trecuţi, aceste cazuri erau mai rare, numărul solicitărilor a crescut, atât pentru că şomerii îşi cunosc din ce în ce mai bine drepturile, cât şi pentru că aceste concedii medicale reprezintă o „portiţă” prin care se poate prelungi perioada în care beneficiază de drepturile acordate şomerilor.

„Solicitările de concediu medical pe perioada şomajului sunt din motive diverse. Există şi concedii medicale de durate mai lungi, determinate de intervenţii chirurgicale în centre universitare sau concedii postnatale, de care pot beneficia femeile care nasc în perioada în care sunt în şomaj, dar şi concedii medicale pe perioade mai scurte, determinate de diverse afecţiuni”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Neamţ.

Din punct de vedere procedural, şomerii care intră în concediu medical trebuie să înştiinţeze în scris AJOFM Neamţ asupra apariţiei stării de incapacitate temporară de muncă. Înştiinţarea trebuie să cuprindă datele de identificare, respectiv numele medicului care dă concediul şi unitatea în care funcţionează acesta. Legislaţia prevede un termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical pentru înştiinţarea AJOFM. În situaţia în care apariţia stării de incapacitate temporară de muncă a intervenit în zile declarate nelucrătoare, sau împlinirea termenului de 24 de ore se realizează în zile declarate nelucrătoare, persoanele care beneficiază de indemnizaţia de şomaj au obligaţia de a înştiinţa AJOFM în prima zi lucrătoare.



COMENTARII

WORDPRESS: 0