Șomajul afectează tot mai mulţi tineri din Neamţ

10.631 de persoane sunt în căutarea unui loc de muncă. 1.701 de șomeri au sub 25 de ani.

Marţi, 30 iulie, prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a participat la lucrările Colegiului Prefectural. Cu această ocazie, s-a prezentat o situaţie cu privire la persoanele aflate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Neamţ la data de 30 iunie 2013. Astfel, dintr-un total de 9.874 de persoane, 3.011 sunt în plată, iar 6.863 sunt neindemnizabile, în căutarea unui loc de muncă. Comparativ cu luna mai 2013,  numărul de persoane aflate în evidenţa AJOFM a scăzut cu 77. Din numărul total de şomeri, 884 sunt tineri cu vârsta până în 25 de ani, ceea ce înseamnă 8,95%. Până la data de 28 iulie, în evidenţa AJOFM Neamţ erau înregistrate 10.631 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din care 888 absolvenţi din ultima promoţie. Din totalul de 10.631 de persoane, 1.701 sunt tineri cu vârsta până în 25 de ani, adică 16%.

„Situaţia locurilor de muncă este una deosebit de importantă, iar creşterea numărului acestora este prioritară. În luna septembrie, voi iniţia o întâlnire a reprezentanţilor AJOFM cu cei ai Inspectoratului şcolar, ai Camerei de Comerţ şi Industrie, ai mediului de afaceri şi ai autorităţilor locale din zonele dezvoltate economic, având ca obiectiv realizarea unei corelări a cererii de calificări pe piaţa muncii cu oferta şcolilor profesionale. Dorim să avem clase de învăţământ profesional care să formeze acele specializări cerute de agenţii economici, aceştia din urmă fiind interesaţi să asigure chiar şi stagiile de practică pentru elevi”, a declarat George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ.


COMENTARII

WORDPRESS: 0