Soluție provizorie pentru drumul spre Valea Ursului

Anul acesta se aplică o soluție provizorie, care să permită circulația rutieră. Mașinile de mare tonaj nu au respectat restricțiile de circulație și au făcut impracticabilă pentru autoturisme zona afectată.

La un an de când asfaltul pe DJ 207C, pe porțiunea ce face legătura între localitățile Stejaru și Valea Ursului, s-a crăpat și s-a prăbușit, autoritățile vin cu o soluție care să salveze circulația în zonă pentru un an, cel mult doi, până când se vor găsi banii necesari unui proiect de amploare, care să rezolve starea drumului. Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Neamț a confirmat că specialiștii care au mers la fața locului, în mai multe rânduri, au oferit soluția provizorie. ”A fost făcută comandă de un tub special, de mari dimensiuni. Tubul va fi montat sub drum, pentru a prelua apa ce se scurge din deal. Peste tub vom asfalta și porțiunea va  fi circulabilă”, a afirmat vicepreședintele CJ Dan Manoliu.

Manoliu nu a fost încântat de situația semnalată de autoritățile locale. ”Acolo s-a turnat balast pe o zonă, care funcționează ca o bretea. Primarul din Valea Ursului mi-a spus că pe zona respectivă nu mai pot circula mașinile mici, fiindcă au trecut mașini de mare tonaj, în balast s-au format canale, iar mașinile mici rămân blocate. Pe DJ 207 C există restricții de circulație și sunt puse panouri de avertizare cu mulți kilometri înainte de a se ajunge pe porțiunea cu probleme. Autoritățile locale trebuie să colaboreze cu Poliția, fiindcă amenzile pentru nerespectarea restricțiilor de circulație le dă Polița, nu Consiliul Județean”, a spus Dan Manoliu.

Pentru ca autoturismele să poată circula, în zonă va fi trimisă o mașină de balast. Luni, reprezentanți ai Consiliului Județean se vor întâlni cu ofițeri de la Poliția Rutieră, pentru a se stabili un mod mai eficient de monitorizare a zonei.

Restricția de circulație, care interzice accesul în zonă a autovehiculelor mai grele de 3,5 tone, a fost impusă în luna iunie 2013.

Alunecările de teren din zonă, provocate de defrișările masive,  pot fi stabilizate prin lucrări complexe, care necesită un buget de aproximativ 3,5 milioane de lei. Autoritățile județene au spus că banii pot veni de la Guvern sau din accesarea de fonduri europene, în ambele direcții fiind făcute demersuri.


COMENTARII

WORDPRESS: 0