Prima paginăActualitate

Șoferiță rănită, după ce a intrat cu mașina într-un gard

Șoferiță rănită, după ce a intrat cu mașina într-un gard

Dimensiune text

Miercuri dimineață, 6 ianuarie, în jurul orei 7, în comuna Români, satul Siliștea, a avut loc un accident rutier în urma căruia o femeie a fost rănită.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce o tânără de 26 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe DJ 158, în localitatea Siliștea, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

„În urma impactului a rezultat rănirea tinerei, aceasta fiind transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Tânăra a fost transportată pentru îngrijiri medicale la Spitalul Municipal de Urgență Roman, acolo unde tomografia computerizată nu a evidențiat traiecte de fracturi și nici nu au fost vizualizate acumulări hemoragice posttraumatice, pacienta aflându-se la orele după-amiezii în curs de investigații medicale suplimentare, au precizat reprezentanții unității medicale.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0